Oficial SUA: Reţeaua Stat Islamic a obţinut 1,5 miliarde de dolari din furturi şi comerţ cu petrol
„Reţeaua teroristă Stat Islamic a obţinut un profit de peste 500 de milioane de dolari din comerţul ilegal cu petrol”, a declarat Adam Szubin, subsecretar pentru combaterea terorismului şi informaţii financiare în Departamentul american al Trezoreriei.
„Organizaţia teroristă a furat între 500 de milioane şi un miliard de dolari din bănci aflate în zone pe care le-a ocupat, în Siria şi Irak”, a adăugat Szubin, potrivit Reuters.
„Şi a mai obţinut prin forţă alte milioane de dolari de la locuitorii pe care îi are sub control”, a precizat oficialul american.
Reţeaua teroristă Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria – SIIS/ Stat Islamic în Irak şi Levant – SIIL) ocupă regiuni din Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un „califat”.
Rusia şi Irakul acuză Turcia că permite comerţul ilegal cu petrol din zonele aflate sub controlul organizaţiei teroriste sunnite.