Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod.
„Continuăm să desfășurăm operațiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest lucru este absolut corect – războiul trebuie să se întoarcă de unde a venit”, a declarat el luni, potrivit BBC.
Zelenski a declarat că „obiectivul principal” al acestui pas a fost acela de a proteja regiunile ucrainene de frontieră Sumî și Harkov și de a „reduce presiunea” asupra altor părți ale vastei linii de front, în special în estul regiunii Donețk.
Confirmarea prezenței trupelor ucrainene în Belgorod are loc după ce luna trecută, armata rusă a raportat încercări ucrainene de a trece în regiunea Belgorod, dar a declarat că astfel de atacuri au fost respinse.
La sfârșitul lunii martie, informații mai concrete au apărut la bloggerii militari ruși, care confirmaseră că în Belgorod se duc lupte între forțele ucrainene și cele ruse.
Ucraina a lansat o incursiune în regiunea rusă Kursk în august 2024, însă în prezent mai controlează doar o mică parte din teritoriul ocupat.