Oficiali brazilieni, îngrijoraţi de criza europeană, îi aduc elogii lui Francois Hollande
Ministrul brazilian al Finanţelor, Guido Mantega, a declarat joi că ţara sa se îngrijorează de agravarea crizei din Europa şi a apărat propunerile preşedintelui ales al Franţei, Francois Hollande, reprezentând o contragreutate a politicii de austeritate.

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ceea ce mă îngrijorează mai mult este situaţia internaţională, este situaţia ţărilor europene care se confruntă astăzi cu o agravare a crizei", a declarat Mantega.
El a menţionat că Brazilia este pregătită să înfrunte aceste incertitudini datorită pieţei sale interne puternice.
"Preşedintele francez (Francois Hollande) are poziţii corecte, pentru că el consideră că nu este suficient să se facă o ajustare bugetară şi să se reducă cheltuielile. Trebuie de asemenea încurajată economia, este o poziţie pe care noi am susţinut-o", a adăugat Mantega.
Ministrul a adoptat acelaşi ton ca şi cel al preşedintelui brazilian, Dilma Rousseff, care, duminică, i-a transmis un mesaj lui Hollande, felicitându-l pentru opţiunile sale în domeniul economic.
În Europa, "s-a demonstrat că strategia prin care se adoptă doar ajustări bugetare, reduceri de cheltuieli, salarii şi funcţii, nu funcţionează. Trebuie înţeleasă această realitate, care, de fapt, a schimbat deja mai mulţi preşedinţi şi premieri", a declarat Mantega.
"Trebuie revizuită această strategie", a atenţionat ministrul, pentru care "doar politicile de austeritate nu funcţionează deoarece austeritatea nu a dus decât la mai multă austeritate".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


