- Home
- Externe
- (13.08.2024, 17:55)
- Diana Nunut
Oficiali iranieni, pentru Reuters: Numai un acord de încetare a focului în Gaza ar putea opri Iranul să ia măsuri împotriva Israelului
Iranul ar putea să se oprească din luarea măsurilor de represalii directe împotriva Israelului numai prin adoptarea unui acord de încetare a focului în Gaza, au declarat trei înalţi oficiali iranieni în exclusivitate pentru Reuters.
Urmărește
361 afișări
Oficiali iranieni, pentru Reuters: Numai un acord de încetare a focului în Gaza ar putea opri Iranul să ia măsuri împotriva Israelului
Regimul de la Teheran a promis un răspuns sever în urma uciderii liderului Hamas, Ismail Haniyeh, care a avut loc în timp ce acesta vizita Teheranul la sfârşitul lunii trecute şi pe care a atribuit-o Israelului.
Una dintre surse, un înalt oficial iranian din domeniul securităţii, a declarat pentru Reuters că Iranul, împreună cu aliaţi precum Hezbollah, ar lansa un atac direct în cazul în care discuţiile din Gaza eşuează sau dacă se consideră că Israelul trage de timp în privinţa negocierilor.
În ultimele zile, în contextul tensiunilor crescânde în Orientul Miijlociu, Iranul a fost implicat în mai multe discuţii cu ţările occidentale şi cu SUA în legătură cu modalităţile de calibrare a represaliilor împotriva Israelului, relevă sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Două surse de rang înalt apropiate de Hezbollah-ul libanez au declarat că regimul de la Teheran ar acorda o şansă negocierilor, dar nu ar renunţa la intenţiile sale de a riposta.
Israelul şi Hamas au purtat mai multe runde de discuţii în ultimele luni, fără a conveni asupra unei încetări definitive a focului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump