Ofiţer de poliţie din Texas suspendat după publicarea unei înregistrări în care bruschează o minoră – VIDEO

Publicat: 08 06. 2015, 19:13
Actualizat: 08 06. 2015, 19:14

Şeful poliţiei din McKinney, Greg Conley, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că incidentul a avut loc vineri, când poliţia a intervenit după ce i s-a semnalat tulburarea ordinii la o piscină de cartier, implicând un grup de minori.

Departamentul de Poliţie a anunţat, într-un comunicat, că adolescenţii nu locuiau în zonă şi nu aveau permisiunea să se afle acolo.

După ce au sosit, locuitori şi paznici le-au arătat poliţiştilor minorii, care „tulburau (ordinea publică), protestând şi refuzând să plece”, a declarat Conley.

În timp ce agenţi „dispersau” copiii, fata în vârstă de 14 ani a fost „reţinută temporar” de către un ofiţer, a spus Conley, care nu a precizat motivul reţinerii.

Ofiţerul apare în înregistrare punând-o pe fata în bikini la pământ şi apoi ţintuind-o cu faţa în jos, cu genunchii. De asemenea, poate fi văzut îndreptându-şi pistolul către ceilalţi copiii şi înjurând.

Înregistrarea video „a provocat îngrijorări care sunt anchetate” de către departament, anunţa poliţia în comunicat. Ofiţerul a fost suspendat în aşteptarea rezultatului anchetei, a anunţat Conley.

Numele ofiţerului nu a fost dezvăluit imediat, iar Conley a spus că nu ştia de când lucra în poliţie.

Un bărbat a fost arestat pentru că a interferat în timp ce un ofiţer de pace îşi exercita îndatoririle şi pentru sustragere de la arestare, a mai anunţat Conley. Toţi ceilalţi au fost eliberaţi.

Brian Loughmiller, primarul din McKinney, la aproximativ 55 de kilometri de Dallas, s-a declarat „tulburat şi îngrijorate de incident şi acţiunile surprinse în înregistrarea video”. El a îndemnat municipalitatea şi poliţia să ancheteze incidentul rapid.