Ofiţerul care a doborât avionul lui John McCain în Vietnam a murit
Un fost ofiţer al armatei sovietice care a doborât în 1967, în Vietnam, avionul lui John McCain, fost candidat la preşedinţia SUA, a murit de cancer la vârsta de 70 de ani, relatează presa din Sankt-Petersburg.
![Imaginea articolului Ofiţerul care a doborât avionul lui John McCain în Vietnam a murit](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/3785346/1/mccain-tanar.jpg?width=560)
John McCain, în perioada serviciului militar
"Iuri Truşecikin, considerat cel care a doborât avionul lui John McCain, a murit săptămâna trecută. Locuia la Krasnoie Selo", a confirmat Galina Sergheeva, un oficial local.
Iuri Truşecikin, care la acea vreme avea 28 de ani şi fusese trimis de URSS în Vietnam, a lansat, în 1967, două rachete spre un avion american care intenţiona să bombardeze un pod strategic.
Avionul a fost doborât, iar pilotul, John McCain, a fost capturat de armata vietnameză.
Fost colonel în retragere, Truşecikin l-a recunoscut pe fostul inamic la televiziune în noiembrie 2008.
"Nu am nimic cu el. Este o persoană care detestă Rusia, dar, în cazul lui, este normal. Este de înţeles", declara fostul ofiţer sovietic cu câteva luni înainte de a muri.
Citeşte şi
Un fost ofiţer sovietic susţine că ar fi doborât avionul lui John McCain în Vietnam
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=3785346&pid=1)