Prima pagină » Știri externe » Cel puţin 9 morţi după atacul cu rachetă asupra clădirii administraţiei regionale din Mikolaiv

Cel puţin 9 morţi după atacul cu rachetă asupra clădirii administraţiei regionale din Mikolaiv

Cel puţin 9 persoane au fost ucise şi 22 rănite în urma atacului cu rachetă asupra clădirii administraţiei regionale din Mikolaiv, sud-vestul Ucrainei.
Cel puţin 9 morţi după atacul cu rachetă asupra clădirii administraţiei regionale din Mikolaiv

Potrivit canalului Telegram al biroului media al regiunii Mikolaiv, cel puţin 9 persoane au fost ucise şi 22 rănite.

Racheta rusă a demolat jumătate din clădire, a declarat guvernatorul Vitalii Kim, notează CNN.

„Ei (ruşii) au lovit clădirea administraţiei regionale, au demolat jumătate din clădire, au lovit biroul meu. Majoritatea oamenilor au fost salvaţi în mod miraculos”, a declarat Kim pe Telegram.

„Opt civili se află sub dărâmături, îi căutăm. Au ieşit 50-100 de persoane. Căutăm, de asemenea, trei militari”, a adăugat el.

Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina a declarat că racheta a lovit clădirea de 9 etaje marţi dimineaţă.

„Partea centrală a clădirii, de la etajul nouă până la primul etaj, a fost distrusă, fără să se producă un incendiu”, se arată în comunicat: „până la ora 11.30, salvatorii au scos un mort, iar 18 dintre cei salvaţi au fost spitalizaţi. Salvatorii lucrează la faţa locului”.