Olli Rehn: Respingerea Tratatului UE în Irlanda nu diminuează perspectivele extinderii

Publicat: 16 06. 2008, 14:29
Actualizat: 06 11. 2012, 08:55

Rehn pare să-l contrazică pe preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, care a declarat că respingerea Tratatului în Irlanda presupune că extinderea UE este imposibilă deocamdată, probabil cu excepţia Croaţiei.

"În pofida dificultăţilor actuale referitoare la Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană îşi păstrează angajamentul faţă de perspectiva sud-estului Europei, adică a zonei Balcanilor şi a Turciei", a explicat Rehn.

"Marţi vom avea dovezi concrete că procesul de aderare merge înainte în contextul în care am deschis unele capitole în negocierile cu Croaţia şi Turcia", subliniază comisarul UE.

Croaţia se află în fruntea ţărilor care intenţionează să devină membre UE, negocierile de aderare urmând să fie finalizate anul următor.

Rehn a precizat că Zagrebul trebuie să continue reformele în domeniul justiţiei şi să intensifice lupta împotriva corupţiei: "Aşteptăm anumite măsuri pentru accelerarea reformei justiţiei, pentru asigurarea independenţei acesteia; avem nevoie de structuri îmbunătăţite pentru combaterea corupţiei şi pentru a vedea rezultatele".

În lipsa unui nou Tratat, care trebuie ratificat de toate statele membre pentru a intra în vigoare, Uniunea Europeană are nevoie de acorduri separate referitoare la numărul locurilor în PE şi în Consiliul UE în cazul admiterii noilor state.

O rezoluţie a PE recomanda recent că nu trebuie continuat procesul extinderii atât timp cât Tratatul de la Lisabona nu este în vigoare. "Atât timp cât Tratatul de la Lisabona nu este în vigoare, nu pot adera alte ţări, probabil cu excepţia Croaţiei", subliniază Poettering.

Principalul efect al respingerii Tratatului în Irlanda ar putea fi întărirea convingerii celor care se opun aderării Turciei.

Oficialii UE sunt îngrijoraţi de situaţia din Turcia, unde partidul de guvernământ AK ar putea fi desfiinţat, iar premierul Tayyip Erdogan riscă să fie demis.