Un avion de vânătoare a efectuat un raid, miercuri, la aproximativ un kilometru de rafinăria din oraşul libian Ras Lanuf, controlat de insurgenţi, unde lupte violente erau în desfăşurare, forţând rebelii să bată în retragere, relatează AFP.
Avionul a zburat la altitudine mică înainte de a deschide focul între rafinărie şi coasta mediterană. Deocamdată nu s-a putut stabili dacă raidul s-a soldat cu victime sau pagube.
Anterior, a avut loc o serie de explozii importante, iar flăcări imense puteau fi văzute deasupra rafinăriei As-Sidra.
Potrivit unui martor care lucra la o altă instalaţie petrolieră din regiune, un oleoduct a fost atins.
„Sunt sigur că au aruncat în aer un oleoduct. Cunosc această linie bine”, a declarat Ali al-Aguri.
Numeroşi combatanţi rebeli, aflaţi în zeci de vehicule, se repliau în cursul după-amiezii spre Ras Lanuf, după mai multe ore de tiruri de artilerie şi trei atacuri aeriene, la circa cinci kilometri de oraş.
Rebelii păreau să fi câştigat avans, lansând circa 50 de rachete, iar unii avansând spre vest. Însă trupele guvernamentale au lansat zece obuze şi rebelii au fost nevoiţi să bată în retragere spre est, semn că pierd teren şi că linia de front se apropie de Ras Lanuf.
Insurgenţii au ocupat oraşul Ras Lanuf vineri, apoi au ajuns la Ben Jawad, la circa 40 de kilometri spre vest, dar au fost înlăturaţi de forţele proguvernamentale duminică.
Armata a bombardat un baraj mobil instalat de insurgenţi la cinci kilometri vest de Ras Lanuf, lansând 20 de obuze de artilerie.
Rebelii au replicat lansând 40 de rachete Katiuşa montate pe două camioane şi două rachete antiaeriene, dintre care una a atins o antenă telefonică la aproape doi kilometri, în timp ce tirurile de artilerie continuau.
Colonelul Massoud Mohammed, poziţionat la acest baraj, a declarat că forţele pro-Kadhafi „ocupă moscheea şi şcoala” din Ben Jawad, adăugând că deocamdată nu se pune problema atacării acestui oraş.
El a adăugat că miercuri dimineaţă au fost lansate patru atacuri aeriene în apropiere de Ben Jawad, iar mai mulţi rebeli au fost răniţi.
La un baraj situat la Ras Lanuf, o scrisoare a liderilor religioşi musulmani libieni a fost citită rebelilor prin megafon. Ei îşi exprimau sprijinul faţă de combatanţi, dar le cereau să fie disciplinaţi. „Respectaţi ordinele, supuneţi-vă comandanţilor în teren”, se arată în scrisoare.