Rusia joacă la două capete pe subiectul NASA
Rusia nu a făcut nicio adresă oficială către NASA cu privire la retragerea sa din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale după 2024.
Oficialii Agenţiei Spaţiale SUA au declarat presei americane că ruşii rămân pe poziţii în spaţiu. În plus, NASA nu intenţionează să stopeze colaborarea cu Rusia, a declarat directorul agenţiei americane care se ocupă de proiectul Staţia Spaţială Internaţională.
Jurnaliştilor care au întrebat dacă se doreşte să se pună capăt „relaţiilor spaţiale” dintre SUA şi Rusia, după anunţul Moscovei privind retragerea din ISS după 2024, oficialul american Robyn Gatens le-a răspuns: „Nu, absolut nu”.