KCNA a precizat că solicitarea a fost făcută în momentul în care problema deblocării fondurilor bancare nord-coreene este aproape rezolvată.
Ri Je Son,responsabil nord-coreean pentru energie atomică, i-a scris directorului AIEA, Mohamed ElBaradei, o scrisoare privind procedurile de verificare a închiderii reactorului de la Yongbyon, adaugă sursa citată.
"În această scrisoare, a afirmat că o delegaţie AIEA a fost invitată în Coreea de Nord şi a confirmat faptul că procesul de deblocare a fondurilor nord-coreene de la Banco Delta Asia din Macao a intrat în faza finală",precizeazăKCNA.
Autorităţile din Macao au anunţat, joi seara, transferul efectiv al celei mai mari părţi a sumei de 25 de milioane de dolari din fondurile nord-coreene blocate ca urmare a acuzaţiilor americane de spălare de bani. Rusia pare să fi acceptat să intermedieze transferul fondurilor, blocate de aproape doi ani în banca din Macao.
Statele Unite au anunţat în martie deblocarea fondurilor, dar băncile străine s-au dovedit reticente în ceea ce priveşte primirea sumei, din cauza originii neclare a acesteia.
Phenianul consideră deblocarea banilor drept condiţie pentru respectarea angajamentelor asumate la 13 februarie în cadrul negocierilor multilaterale de la Beijing, când a promis că va închide principalul complex nuclear cel mai târziu la 14 aprilie.