„Ucraina a început să ia măsuri de la începutul contaminării” cu bacteria E.coli în Germania, „dar acestea nu au fost anunţate”. „Vamele au primit ordin să intensifice controlul asupra importurilor de legume europene, şi acest lucru s-a făcut”, a declarat el.
Peste 1.200 de persoane s-au îmbolnăvit în Germania, în timp ce numărul deceselor a crescut joi la 18.
Autorităţile germane au declarat iniţial că infecţia provine de la castraveţii spanioli, după care au precizat că aceştia nu sunt periculoşi pentru consumatori.