ONU: Bilanţul violenţelor din Siria depăşeşte 100.000 de morţi

Publicat: 25 07. 2013, 20:37
Actualizat: 29 10. 2021, 10:42

Ban Ki-moon şi secretarul de Stat american John Kerry, care s-au întâlnit la sediul ONU din New York, au reiterat că nu poate exista o soluţie militară la conflictul care afectează Siria de 28 de luni.

„Peste 100.000 de persoane au fost ucise, iar câteva milioane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele”, a declarat Ban Ki-moon.

„Ambele părţi trebuie să înceteze acţiunile violente. Este imperativ să fie organizată cât mai curând conferinţa de pace de la Geneva”, a adăugat secretarul general ONU.