- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ONU cere Franţei să evite repatrierile colective ale romilor
Comitetul ONU pentru combaterea discrimării rasiale (CERD) i-a cerut, vineri, Franţei să "evite" repatrierile colective ale romilor, arătându-se îngrijorat de "discursul politic de natură discriminatorie" din ţară.
ONU cere Franţei să evite repatrierile colective ale romilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-o serie de recomandări publicate vineri, în urma examinării situaţiei din Franţa cu privire la minorităţi la jumătatea lui august, cei 18 experţi ai CERD se declară la nivel global îngrijoraţi de "susţinerea unor discursuri politice de natură discriminatorie în Franţa" care coincid cu o "creştere recentă a numărului actelor şi manifestărilor cu caracter rasist şi xenofob".
Experţii denunţă repatrierile "colective" ale romilor în România şi Bulgaria, fără "consimţământul lor liber, deplin şi clar". Ei cer Franţei "să evite" astfel de măsuri şi să "lucreze la găsirea unor soluţii durabile".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
"Este problema zilei", a explicat raportorul pentru Franţa, americanul Pierre-Richard Prosper, exprimându-şi regretul că Franţa "dă impresia" că nu analizează fiecare caz în parte şi că vizează "un grup" mai degrabă decât persoane.
Aceste remarci ale comitetului ONU se adaugă criticilor în Franţa şi străinătate (din partea Comisiei Europene, Consiliului Europei sau Vaticanului) împotriva măsurilor de securitate anunţate la sfârşitul lunii iulie de preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Măsurile au dus la un val de expulzări de romi în ultimele săptămâni, precum şi la desfiinţarea de tabere ilegale.
Şeful statului francez a cerut, într-un discurs pronunţat la Grenoble, retragerea cetăţeniei franceze pentru uciderea de poliţişti, pentru poligamie şi a făcut o legătură între delincvenţă şi imigraţie, vizându-i direct pe romi şi nomazi.
CERD a reacţionat ferm la aceste subiecte de actualitate.
Privind nomazii, comitetul a cerut din nou "abolirea permiselor de circulaţie" care obligă aceste persoane să obţină o viză de circulaţie de la poliţie la fiecare trei luni. Această cerere a fost deja formulată la ultima verificare a Franţei de acest comitet, în 2005.
De această dată, experţii ONU dau Parisului un an pentru a lua măsuri adecvate pe această temă, ca şi pe tema romilor.
Ca o aluzie directă la dorinţa Guvernului de a retrage cetăţenia franceză în caz de delict grav, CERD s-a declarat "preocupat de informaţiile potrivit cărora ar putea fi luate măsuri în domeniile cetăţeniei, cu consecinţe discriminatorii fondate pe originea naţională".
Aceste recomandări şi remarci survin la două săptămâni după analizarea aprofundată, care a durat două zile, a situaţiei Franţei, de către acest comitet însărcinat cu aplicarea convenţiei internaţionale privind eliminarea oricăror forme de discriminare rasială, creată în 1965.
Delegaţia franceză anunţase la 11 august crearea foarte aşteptată a unui plan naţional de luptă împotriva rasismului.
În pofida acestui pas înainte, experţii s-au arătat foarte virulenţi împotriva Parisului, criticând o "lipsă de voinţă politică" faţă de o intensificare îngrijorătoare a rasismului în ţară.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.