- Home
- Externe
- NEW YORK, (19.05.2014, 20:44)
- Mihai Draghici
ONU: Criza din estul Ucrainei riscă să genereze un exod masiv de refugiaţi
Criza din estul Ucrainei riscă să genereze un exod masiv de refugiaţi, în contextul în care provincia Doneţk, afectată de un conflict separatist, este "în pragul colapsului", avertizează Ivan Simonovic, asistent al adjunctului secretarului general ONU, responsabil de Drepturile Omului.

ONU: Criza din estul Ucrainei riscă să genereze un exod masiv de refugiaţi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Am impresia că regiunea Doneţk este în pragul colapsului din punctul de vedere al serviciilor sociale", a declarat Ivan Simonovic după o vizită în estul Ucrainei.
"Există deja numeroase lipsuri, cum ar fi insulina. Întregul sistem se află, cred, în pragul colapsului", a adăugat oficialul Naţiunilor Unite, citat de AFP.
"A fost înspăimântător să aflu, din discuţiile cu reprezentanţi ai societăţii civile, cât de mulţi locuitori se gândesc să părăsească regiunea. Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, am putea avea un val semnificativ de refugiaţi din această regiune", adaugă Simionovic.
"Alegerile din Ucraina reprezintă începutul unei noi etape. Avem de-a face cu o ţară din ce în ce mai divizată, o ţară care riscă să se îndrepte spre un scenariu dramatic. Dar este vorba de o ţară care poate fi salvată. Însă alegerile trebuie privite în mod realist, nu se poate spera la un miracol", a subliniat oficialul ONU.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei