ONU îndeamnă la anchetarea lui Kim Jong-un pentru crime împotriva umanităţii
Regimul stalinist de la Phenian consacră resurse uriaşe în vederea dezvoltării armei nucleare şi altor arme de distrugere în masă, în timp ce numeroşi nord-coreeni nu au suficientă hrană, a subliniat Marzuki Darusman într-o şedinţă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC), boicotată de delegaţia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC).
„Aş dori să-mi reiterez îndemnul către comunitatea internaţională, să continue (efortul) în vederea unei trageri la răspundere a conducerii Republicii Populare Democrate Coreene, inclusiv a domnului Kim Jong-un”, a declarat Darusman în şedinţa acestui forum de 47 de membri cu sediul la Geneva, evocând raportul pe care l-a prezentat luna trecută.
Citeşte şi: Kim Jong-un ordonă ţării sale lansarea mai multor teste nucleare, pentru o mai bună putere de atac
Citeşte şi: Kim Jong-un ordonă pregătirea armamentului nuclear pentru a fi folosit „în orice moment”