ONU: Mii de libieni se îndreaptă către graniţele cu Egiptul şi Tunisia, încercând să părăsească ţara

Mii de libieni se îndreaptă către graniţele cu Egiptul şi Tunisia, într-o încercare de a se refugia din zonele afectate de violenţe, a anunţat, miercuri, un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, citat de AFP.

Urmărește
5 afișări

Circa 5.000 de persoane au ajuns la graniţa cu Tunisia, iar alte 15.000 se află la frontiera cu Egiptul, a afirmat MartinNesirky, citând informaţii provenite de la Biroul de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA).

"Biroul este îngrijorat de situaţia răniţilor şi accesul acestora la servicii medicale, de lipsa de echipamente medicale şi de situaţia aprovizionării cu sânge", a adăugat el.

Nesirky a afirmat că, pentru moment, cele două graniţe sunt deschise şi este posibilă trimiterea de ajutoare medicale.

El a adăugat că echipele ONU aflate în Libia - unde sute de persoane au fost ucise în timpul reprimării sângeroase a manifestaţiilor împotriva regimului condus de Muammar Kadhafi - întâmpină dificultăţi în încercarea de a evalua necesităţile umanitare, din cauza funcţionării defectuoase a sistemelor de comunicaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici