Operaţiune împotriva Mafiei, soldată cu arestarea a 26 de persoane
Operaţiunea, denumită „Paesan Blues”, a fost coordonată de Parchetul din Palermo, care a emis mandate de arestare pe numele a circa 20 de persoane pentru asociere cu Mafia, spălare de bani, tentativă de omor şi trafic de droguri.
Aceste arestări vizează anihilarea familiei Santa Maria di Gesu din Palermo şi a ramificaţiilor sale din Statele Unite.
Capii familiei Santa Maria di Gesu, Gioacchino Corso şi fratele său, Giampaolo, au fost arestaţi la Palermo, capitala Siciliei.
În Statele Unite, şase persoane au fost arestate de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) la Miami şi la New York unde se deplasaseră de mai multe zile agenţi ai poliţiei italiene care au colaborat timp de aproape doi ani cu omologii lor americani.
În cadrul acestei operaţiuni au fost confiscate documente şi arme, potrivit surselor apropiate anchetei, citate de ANSA.
Între documentele confiscate în Sicilia se numără un fel de listă cu victimele obligate să plătească „pizzo” (impozitul Mafiei), cât şi sume de bani alocate Mafiei.
Subsecretarul de stat italian de Interne, Alfredo Mantovano, a calificat această operaţiune ca fiind un „rezultat foarte important”, care demonstrează „eficienţa cooperării internaţionale”.