„Mă îndoiesc că vor fi câteva zile, cred că este vorba de săptămâni, sper că nu va fi vorba de luni”, a declarat amiralul Guillaud.
„Nu va fi o implicare militară în sensul strict al cuvântului pentru că, evident, soluţia este politică. Trebuie să găsim soluţii politice, dar acesta nu este domeniul meu”, precizează amiralul Guillaud.
Franţa participă, alături de SUA şi Marea Britanie, la operaţiunile militare împotriva Libiei, care presupun raiduri aeriene pentru protejarea forţelor opoziţiei.
„Un avion francez a distrus o baterie de artilerie în cursul nopţii, cu o bombă ghidată prin laser”, adaugă amiralul Guillaud, precizând că a fost vorba de o instalaţie din apropierea oraşului Adjdabiya (est), controlat de forţele opoziţiei libiene.