Scotland Yard a confirmat că a arestat-o marţi pe Mona Thwany, născută dintr-o mamă româncă şi un tată irakian şi soţia lui Taymour Abdel Wahab, la Luton (sud).
„Ieri dimineaţă la ora 06.15 (08.15 ora României), ofiţerii contraterorism au intrat într-o casă din Luton”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei.
„O femeie în vârstă de 28 de ani a fost arestată, fiind suspectată de pregătirea unor acte teroriste. Ea a fost eliberată pe cauţiune la jumătatea lui noiembrie”, a adaugă purtătorul de cuvânt.
Abdel Wahab, în vârstă de 29 de ani, a cărui familie a fugit din Irak pentru a se refugia în Suedia, s-a aruncat în aer, la 11 decembrie 2010, în maşina sa la Stockholm, într-un cartier pietonal foarte aglomerat, rănind două persoane.
Poliţia a aprecizat că bomba s-ar fi declanşat prematur chiar după ce Abdel Wahab a coborât din maşină.
Înaintea acestui atentat ratat, Abdel Wahab a locuit la Luton împreună cu soţia sa şi cei trei copii şi a obţinut o diplomă în medicină sportivă.
La scurt timp după atentat, soţia sa, estetician de profesie, s-a declarat „distrusă”, afirmând că nu era la curent cu planurile soţului său.
Oficialii suedezi au apreciat la momentul respectiv că Abdel Wahab a pregătit atentatul singur, dar a beneficiat de ajutorul unor complici.