Opoziţia de centru-dreapta din Portugalia, creditată cu o majoritate absolută - sondaj

Opoziţia de centru-dreapta ar putea obţine majoritatea absolută în cazul unor alegeri legislative anticipate în Portugalia, scenariul cel mai probabil după demisia premierului socialist Jose Socrates, potrivit unui sondaj publicat de presă vineri, relatează AFP.

Urmărește
1 afișare

Principala forţă de opoziţie, Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta) este creditat cu 46,7 la sută din intenţiile de vot, faţă de 24,5 la sută pentru Partidul Socialist (PS), potrivit unei anchete realizate de Institutul Marktest pentru cotidianul Diario Economico şi postul de radio TSF.

La ultimele alegeri legislative, în septembrie 2009, PS a obţinut 36,5 la sută din voturi, faţă de 29,1 la sută, câte a obţinut PSD.

Scorul PSD "ar corespunde unei majorităţi absolute" în Parlament, a apreciat preşedintele Institutului Marktest, Luis Queiros, într-un comentariu care însoţeşte această anchetă electorală, prima publicată de la demisia, miercuri, a lui Socrates, în urma respingerii de către întreaga opoziţie a noului plan de austeritate al Guvernului său minoritar.

În comparaţie cu rezultatele sondajului Marktest de luna trecută, PS înregistrează o scădere de 4,6 puncte procentuale, iar PSD de 1,1 puncte.

Partidul de dreapta, CDS-PP, care ar putea participa la un Guvern de coaliţie cu PSD, este creditat cu 6,3 la sută din intenţiile de vot.

De cealaltă parte, stânga antiliberală, Blocul de Stânga, ar obţine 8,9 la sută din voturi, iar coaliţia comunişti-ecologişti 6,7 procente.

Ancheta a fost realizată de pe un eşantion de 805 persoane, în perioada 18-23 martie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici