Opoziţia iraniană anunţă existenţa unei noi instalaţii nucleare secrete
O formaţiune iraniană de opoziţie, Organizaţia Mujahedinilor Poporului, a anunţat joi că a descoperit existenţa unei noi instalaţii secrete de îmbogăţire a uraniului în Iran, în oraşul Abyek, la aproximativ 120 de kilometri de Teheran.
Opoziţia iraniană anunţă existenţa unei noi instalaţii nucleare secrete (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Construirea instalaţiei Behjatabad-Abyek, începută în 2005, ar fi finalizată în proporţie de 85 la sută, potrivit unor informaţii furnizate presei, la Washington, de Organizaţia Mujahedinilor Poporului (OMPI).
Organizaţia subliniază importanţa datei începerii lucrărilor, într-o perioadă în care regimul ayatollahilor anunţa că a încetat activităţile nucleare controversate.
Soona Samsami, din cadrul Consiliului Naţional de Rezistenţă Iraniană (CNRI), şi fostul purtător de cuvânt al Consiliului, Alireza Jafarzadeh, au declarat că au furnizat aceste informaţii Guvernului american, Congresului Statelor Unite şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Aceste instituţii nu au reacţionat imediat faţă de aceste infromaţii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO