Opoziţia rusă a creat un fond special pentru a controla derularea alegerilor prezidenţiale
Partidul rus de opoziţie Iabloko şi mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au anunţat luni crearea unui fond special pentru a controla derularea alegerilor prezidenţiale de la 4 martie, după ce au denunţat fraude de amploare la alegerile legislative din decembrie.

Opoziţia rusă a creat un fond special pentru a controla derularea alegerilor prezidenţiale (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Anunţăm crearea unui fond special care va asigura un control public asupra derulării scrutinului", a declarat liderul Iabloko, Serghei Mitrohin, în cursul unei conferinţe de presă la Moscova.
"Le cerem cetăţenilor ruşi să cotizeze la acest fond" denumit "Alegeri transparente", a adăugat el.
Creatorii acestui fond intenţionează să formeze observatori pentru a monitoriza derularea scrutinului şi să facă apel la jurişti pentru a demara proceduri, în caz de nevoie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Preşedinta grupului Helsinki din Moscova, Liudmila Alekseieva, liderul principalei organizaţii ruse de apărare a drepturilor omului Memorial, Oleg Orlov, şi redactorul şef al ziarului de opoziţie Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, fac parte din grupul de control al fondului.
"Există o mişcare importantă din partea poporului care vrea să controleze derularea prezidenţialelor", a declarat Alekseieva în cadrul conferinţei.
Prim-ministru din 2008, Vladimir Putin candidează pentru a treia oară la preşedinţie, după ce a exercitat deja două mandate la Kremlin în perioada 2000-2008.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

