Prima pagină » Știri externe » Opt elevi şi un profesor au fost ucişi de un obuz într-o şcoală din apropiere de Damasc

Opt elevi şi un profesor au fost ucişi de un obuz într-o şcoală din apropiere de Damasc

Opt elevi şi un profesor au fost ucişi marţi, după ce un obuz a căzut peste o şcoală din tabăra al-Wafidine, situată în provincia Damasc, a anunţat televiziunea oficială siriană, care a afirmat că "teroriştii" sunt responsabili de acest atac.
Opt elevi şi un profesor au fost ucişi de un obuz într-o şcoală din apropiere de Damasc

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad atribuie calificativul „terorişti” rebelilor înarmaţi împotriva cărora luptă.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat, de asemenea, incidentul, oferind acelaşi bilanţ.

Al-Wafidine primeşte aproximativ 25.000 de sirieni mutaţi din Podişul Golan, ocupat de Israel în 1967. Tabăra este situată la 20 de kilometri nord-est de Damasc.

Potrivit OSDO, peste 41.000 de persoane, în majoritate civili, au fost ucise de la începutul revoltei populare împotriva regimului lui Bashar al-Assad, care durează de mai mult de 20 de luni şi s-a transformat între timp în conflict armat.