Belgia: Cinci morţi şi zeci de răniţi după o furtună în timpul unui festival de rock – VIDEO
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite, dintre care mai multe sunt în stare gravă, în urma intemperiilor produse în timpul festivalului de muzică Pukkelpop, din Kiewit, în apropiere de Hasselt, în Limbourg (nordul Belgiei).
Festivalul a fost întrerupt, spectacolele din cursul serii fiind anulate.
„Furtuna violentă care s-a abătut joi după-amiază asupra festivalului Pukkelpop, în apropiere de Hasselt, a provocat moartea a cel puţin cinci persoane”, a declarat primarul din Hasslet, Hilde Claes, pentru postul de radio flamand VRT.
„Nu putem să continuăm festivalul”, au anunţat la rândul lor organizatorii într-un comunicat.
„Am decis, prin urmare, să oprim Pukkelpop 2011 pentru acest sfârşit de săptămână”, a declarat Chokri Mahassine, organizatorul festivalului.
Căile ferate belgiene au prevăzut trenuri suplimentare pentru a transporta participanţii la festival, majoritatea tineri, grăbiţi să părăsească zona.
Două scene s-au prăbuşit, dintre care una peste spectatori, mai multe instalaţii metalice amplasate la intrare, precum şi ecrane gigantice au căzut, iar mai mulţi copaci au fost scoşi din rădăcini de rafalele violente de vânt, însoţite de ploi.
La festival participau între 60.000 şi 65.000 de persoane în momentul în care s-au produs incidentele.
Premierul belgian Yves Leterme a adresat condoleanţe familiilor victimelor.
Potrivit site-ului televiziunii publice, RTBF, furtuna, care s-a produs în jurul orei 18.20 (19.20 ora României), a afectat violent timp de circa zece minute zona în care se desfăşura festivalul, care reuneşte în fiecare an zeci de mii de persoane.