Opt morţi, între care şase copii, într-un incident armat în Florida
Potrivit poliţiei, copiii aveau vârste cuprinse între trei luni şi zece ani.
Suspectul, identificat ca fiind Don Charles Spirit, în vârstă de 59 de ani, a sunat el însuşi la serviciile de urgenţă pentru a anunţa incidentul. Când forţele de ordine au sosit la faţa locului, el s-a sinucis, a anunţat şeriful comitatului Gilchrist, Robert Schultz.
„Eu nu am mai văzut aşa ceva. Acest comitat, această comunitate vor fi doborâte după un astfel de act. Este un comitat mic, noi aparţinem cu toţii aceleiaşi familii”, a declarat el, precizând că o anchetă a fost deschisă şi că nu poate da detalii suplimentare în legătură cu acest caz.