Opt străini între cele 35 de persoane ucise în atentatul de la Moscova

Publicat: 25 01. 2011, 11:41
Actualizat: 08 11. 2012, 14:46

Europenii sunt doi britanici, născuţi în 1971 şi, respectiv, 1972, un german, născut în 1976, un bulgar, în vârstă de 40-45 de ani, şi o ucraineană, născută în 1981.

Ceilalţi trei sunt originari din Asia Centrală, şi anume un uzbec, născut în 1965, un tadjic, născut în 1963, şi un kîrgîz, născut în 1987.

Străini se află şi printre persoanele rănite, potrivit listei publicate de Minsterul rus al Sănătăţii. Între ei se numără un francez, Frederic Ortiz (potrivit transcrierii cu litere chirilice), şi un italian, Romano Rosario.

De asemenea, ambasada Slovaciei a declarat, pentru agenţia RIA Novosti, că o actriţă din această ţară, Suzana Fialova, a fost rănită şi spitalizată.

Patruzeci şi trei dintre cele 110 persoane spitalizate luni se aflau, marţi dimineaţa, într-o stare gravă sau critică, potrivit unui bilanţ publicat de Ministerul rus al Sănătăţii.