Opt susţinători ai regimului lui Muammar Kadhafi, ucişi de insurgenţi în lupte la Zenten

Opt libieni, susţinători ai colonelului Muammar Kadhafi, au fost ucişi, luni, în oraşul Zenten, la 145 de kilometri sud-vest de Tripoli, aflat sub controlul insurgenţilor, a declarat un tânăr tunisian, marţi, la întorcerea în ţara sa, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

"Ieri (luni), la Zenten, i-am văzut pe revoluţionari ucigând patru militari libieni şi patru africani, de culoare, purtând uniforme", a declarat Mourad Rayachi, în vârstă de 22 de ani, la câteva minute după ce a trecut prin Postul de Frontieră tunisian de la Dehiba, la aproximativ 300 de kilometri sud de Ras Jdir.

Potrivit acestuia, marţi, când a plecat din Zenten, în oraş se reinstalase calmul. "Poporul este înarmat şi deţine (controlul asupra) oraşului. De la 18 februarie, armata lui Kadhafi avansează şi se retrage", a adăugat tânărul, precizând că a fugit din cauza violenţelor.

Situaţia pe "drum era liniştită, dar existau puncte de control, iar militarii libieni mi-au luat cartela de la telefonul mobil", a spus Mourad Rayachi.

Tânărul intenţionează să se întoarcă acasă, în oraşul tunisian Kairouan. "Nu vreau să mă întorc în Libia. Sunt prea multe probleme", a spus el.

Peste 4.200 de refugiaţi din Libia au trecut, de la 20 februarie şi până în prezent, prin Postul de Frontieră de la Dehiba, potrivit poliţiei tunisiene. În ultimele zile, au trecut frontiera 30 de persoane pe zi, în medie, a mai precizat poliţia tunisiană.

Adunaţi sub un portret de mari dimensiuni al colonelului Muammar Kadhafi, de cealaltă parte a Postului de Frontieră, se puteau vedea mai mulţi militari libieni. Postul de frontieră se află într-o zonă deşertică.

Refugiaţii, cetăţeni din Egipt, Bangladesh, Coreea sau Ghana, sunt trimişi către tabăra de tranzit de la Choucha, lângă Postul de Frontieră de la Ras Jdir, din cauza lipsei de structuri de cazare la Dehiba.

Un cetăţean din Bangladesh, venit marţi din Libia, aştepta, în Postul de Frontieră, un mijloc de transport, pentru a ajunge la Sfax, sperând să fie angajat, acolo, de societatea tunisiană de construcţii pentru care muncea, anterior, la frontiera algeriano-libiană.

"Se dau lupte la Ghadames, la 650 de kilometri sud-vest de Tripoli, la frontiera dintre Tunisia şi Algeria. Am auzit focuri de armă", a declarat Nurun Nobi, care a declarat că, pe drum, militari libieni i-au furat banii şi telefonul mobil.

Zenten este primul oraş din vestul Libiei în care au avut loc manifestaţii, la 16 februarie. Insurgenţii au preluat controlul asupra oraşului la câteva zile după începutul revoltei contra lui Muammar Kadhafi, declanşată la 15 februarie, la Benghazi (est).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici