Opţiunile UE în cazul Greciei sunt limitate şi pot avea consecinţe neintenţionate

Un membru al Comisiei Europene a recunoscut recent că Uniunii Europene "nu îi plac feţele noi". Această mărturisire arată în ce măsură sistemul european se luptă pentru a face faţă emergenţei unor noi jucători politici care propun o schimbare substanţială a direcţiei politicilor Europei.

Victoria Syriza face valuri în Spania, unde partidul Podemos face campanie promiţând să renegocieze datoria spaniolă. Politicienii de la Madrid se tem că un Guvern de succes în Grecia ar putea spori popularitatea Podemos şi ar putea pune capăt sistemului tradiţional cu două partide din această ţară. Spania va organiza alegeri generale la sfârşitul lui 2015, confruntându-se cu perspectiva unei scăderi a sprijinului pentru principalele partide sub 50 la sută, o premieră pentru Spania de la ieşirea ei de sub dictatură, în anii '70. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Grecia în 2012.

Dar în timp ce Guvernul spaniol este îngrijorat în perspectiva unor evenimente care vor avea loc în ultimul trimestru al anului, guvernele din nordul Europei au preocupări de dată mai recentă. Cazul Germaniei este deosebit de sensibil. Cancelarul Angela Merkel şi-a construit succesul electoral pe faptul că banii contribuabililor germani nu vor fi risipiţi pe guverne care nu aplică reforme. O altă renegociere a datoriei Greciei va slăbi această promisiune.

Ştergerea unei părţi a datoriei Greciei ar avea repercusiuni financiare în Germania - 80 la sută din datoria Atenei este deţinută de Banca Centrală Europeană şi guvernele din zona euro - dar Berlinul este mai îngrijorat în legătură cu repercusiunile politice ale unor astfel de mişcări. Germania se teme că dând curs solicitărilor Greciei va slăbi controlul Berlinului asupra UE. Pe plan intern, Merkel se confruntă pentru prima dată cu opoziţia din partea dreptei, partidul Alternative fur Deutschland ameninţând să fure voturi de la Uniunea Creştin-Democrată. Ţara are şi două obiective conflictuale: menţinerea zonei euro dar şi protejarea bogăţiei sale naţionale. Părăsirea zonei euro de către unele ţări ar periclita primul scop, dar ţările din sudul Europei care ar cere renegocierea datoriilor şi introducerea unor transferuri fiscale din centrul Europei către periferie l-ar ameninţa pe al doilea.

Comisia Europeană este prinsă la mijloc. Oficialii de la Bruxelles vor să ofere Atenei unele concesii, care însă nu vor fi probabil suficiente pentru rezolvarea problemelor Greciei. Mai important, ele nu vor fi suficiente pentru a calma alegătorii greci şi membrii Syriza care vor ca Atena să se rupă complet de creditorii săi.

Liderul Syriza, noul premier grec Alexis Tsipras, este de asemenea constrâns. După victoria obţinută la alegerile din 25 ianuarie, el a proclamat sfârşitul austerităţii pentru Grecia şi a influenţei pe care creditorii o au asupra Atenei. Tsipras a promis mai multe cheltuieli publice, dar Atena nu are bani pentru ele. Practic, el se bazează pe faptul că Uniunea Europeană nu vrea ca zona euro să piardă vreun membri şi că Bruxelles-ul va da curs solicitărilor sale de restructurare a datoriei. Dar dacă Guvernul său merge prea departe şi este inflexibil în negocieri, Grecia va risca să fie exclusă din uniunea monetară, ceea ce majoritatea grecilor nu vor.

Dacă Grecia obţine ceea ce vrea şi datoria ei este renegociată, ţări precum Portugalia, Irlanda sau Spania ar putea cere acelaşi lucru. Dacă Atena şi Bruxelles-ul vor ajunge la un acord care să prelungească scadenţa sau să micşoreze rata dobânzii pentru datoria Greciei, permiţând Guvernului să elimine unele dintre măsurile de austeritate recente, măsura va trimite un mesaj alegătorilor din Europa că sprijinind partidele antisistem precum Podemos sau Frontul Naţional din Franţa nu ar fi ceva catastrofal. Dacă Uniunea Europeană îşi menţine poziţia în privinţa Greciei, ţara se va confrunta cu posibilitatea unei ieşiri din zona euro.

Dar indiferent de ce se întâmplă cu Grecia, criza europeană a ajuns într-un punct în care partidele antisistem sunt în poziţia de a accede la putere. Unele vor conduce Guverne, în timp ce altele vor intra în coaliţii de guvernare.