Prima pagină » Știri externe » Optzeci de poliţişti au fost ucişi de „grupări armate” în nord-vestul Siriei – TV

Optzeci de poliţişti au fost ucişi de „grupări armate” în nord-vestul Siriei – TV

Optzeci de poliţişti au fost ucişi de "grupări armate" la Jisr al-Shughur, în guvernoratul Idlib, a anunţat luni televiziunea oficială siriană, în condiţiile în care armata efectuează de sâmbătă operaţiuni de securitate în această localitate din nord-vestul Siriei, relatează AFP.
06 iun. 2011, 20:16, Știri externe

„Grupările armate comit un adevărat masacru. Au mutilat cadavrele şi au aruncat altele în Orontes”, a precizat televiziunea.

„Au incendiat clădiri guvernamentale”, a adăugat postul public.

Anterior, postul oficial de televiziune evocase „confruntări armate” între forţele de poliţie şi agenţii de securitate, pe de o parte, şi grupări armate pe de altă parte.

„Poliţiştii şi agenţii de securitate se confruntă cu sute de bărbaţi înarmaţi. Ei au reuşit (să elibereze) unul dintre cartierele controlate de bărbaţii înarmaţi”, potrivit aceleiaşi surse.