Oraşe distruse, după cutremurul din China (galerie foto)
Un total de 100.000 de poliţişti şi militari participă la operaţiunile de salvare, a aunţat premierul Wen Jiabao.
Armata chineză a început miercuri să paraşuteze alimente în districtul Wenchuan, din provincia Sichuan, unde a fost localizat epicentrul seismului de luni, relatează presa locală.
"Două elicoptere din regiunea militară Chengdu (capitala provinciei Sichuan) au început să distribuie alimente în oraşul Yingxiu", din districtul Wenchuan, a anunţat generalul Li Shiming, comandant în regiune, citat de site-ul sohu.com.
Un prim grup de 100 de soldaţi de elită a fost paraşutat miercuri într-o zonă inaccesibilă din sud-vestul Chinei, din apropiere de epicentrul seismului, a anunţat presa oficială.
Militarii au aterizat în districtul Maoxian, la nord de Wenchuan, unde a fost localizat epicentrul seismului care a devastat luni provincia Sichuan, a anunţat China Nouă.