Sub pseudonimul Nissan Ibrahim, Ruqia Hassan a postat pe internet numeroase informaţii legate de viaţa cotidiană a rezidenţilor care trăiesc sub regimul ISIS la Rakka, relatând şi faptul că oraşul era vizat în mod regulat de lovituri aeriene date de coaliţie.
Cu toate că tânăra a fost arestată şi ucisă cu aproximativ trei luni în urmă, ISIS a continuat să opereze pe conturile ei de pe reţelele de socializare până de curând, pentru a-i identifica prietenii, potrivit
The Independent.
„Contul de Facebook a rămas activ cu scopul de a-i prinde pe prietenii”, a declarat un activist sirian, ce utilizează pseudonimul Tim Ramadan, tocmai pentru a-şi ascunde identitatea. El susţine că, în urmă cu aproximativ o săptămână, ISIS se folosea de contul jurnalistei pentru a le trimite mesaje altor utilizatori prin care să dea impresia că ea ar fi fost încă în viaţă.
Informaţia a fost confirmată şi de site-ul de limbă arabă al-Aan. De altfel, activiştii anti-ISIS au avertizat că acele conturi pe care le avea Ruqia Hassan Mohammed pe reţelele de socializare erau utilizate de jihadişti în încercarea de a se identifica locaţiile în care s-ar putea afla prietenii ei, atât în Siria, cât şi în afara tării.
Nu se cunoaşte exact data la care tânăra a fost arestată de militanţii ISIS, dar ultimul său mesaj, pe Twitter, a fost postat în 21 iulie 2015.
„N-ai decât să tai internetul, porumbeii noştri mesageri nu se vor plânge”, a scris Ruqia Hassan, dând dovadă de simţ al umorului chiar şi în cele mai dificile momente.
Familia jurnalistei a fost informată de moartea ei în urmă cu câteva zile, fiind anunţată doar că Ruqia Hassan a fost găsită vinovată pentru spionaj, relatează Daily Mail.

ISIS duce o campanie acerbă pentru a reduce la tăcere pe oricine ar putea spune ceva împotriva grupării sau care ar putea furniza informaţii legate de mişcările de trupe din Rakka.
Anterior, jihadiştii au postat pe internet un videoclip în care mai mulţi militanţi sunt executaţi sub acuzaţia de spionaj. Înregistrarea, difuzată duminică pe site-uri jihadiste şi raportată de Centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE, începe cu „mărturisirile” în faţa camerei de filmat a cinci bărbaţi care se declară originari din Rakka, „capitala” ISIS în Siria. Ei sunt prezentaţi de către un jihadist ca fiind „spioni”.