Preşedintele Preval a declarat că bilanţul cutremurului se va apropia de 300.000 de morţi, imediat după sosirea sa la o reuniune intitulată „a Unităţii”, la care participă 32 de ţări din America Latină şi Caraibe, reunite în Mexic, în staţiunea balneară Cancun (sud-est), în cadrul căreia ajutorarea statului Haiti este una dintre temele principale.
Ultimul bilanţ oficial anunţa 217.000 de morţi.
Preval a declarat luni, într-un interviu pentru postul de televiziune mexican Televisa, că a scăpat cu viaţă pentru că şi-a acordat câteva momente pentru a se juca cu nepoata sa în grădina casei sale, după ce a revenit de la o reuniune oficială.
„Urma să intru în casă, dar nu am intrat imediat, pentru că m-am oprit să mă joc cu nepoata mea, care se afla în grădină. Iar casa a căzut şi am văzut şi palatul prezidenţial care s-a prăbuşit”, a spus preşedintele.
„Cei care au rămas în viaţă trăiesc pentru că nu le-a venit ceasul”, a conchis el.