Oraşul martir Hiroshima cere abolirea armelor nucleare până în 2020

Primarul din Hiroshima, oraşul martir din vestul Japoniei, a cerut abolirea armelor nucleare până în anul 2020, cu ocazia celei de-a 64-a aniversări de la primul atac atomic din istorie.

Urmărește
356 afișări
Imaginea articolului Oraşul martir Hiroshima cere abolirea armelor nucleare până în 2020

Hiroshima cere abolirea armelor nucleare până în 2020 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 50.000 de persoane, printre care se aflau şi supravieţuitori ai bombardamentului american, s-au adunat în faţa memorialului dedicat victimelor, în prezenţa premierului Taro Aso şi a unor reprezentanţi din 60 de ţări.

Tadatoshi Akiba, primarul oraşului, a adresat un elogiu preşedintelui american, Barack Obama, pentru poziţiile sale antinucleare, într-un discurs pronunţat la o distanţă de câţiva metri de "Domul Genbaku", o fostă sală de expoziţii, din care nu mai există decât acoperişul calcifiat şi care a fost singura clădire rămasă în picioare în apropierea locului unde a explodat bomba atomică în dimineaţa zilei de 6 august 1945.

Domul Genbaku

Primarul a reamintit cuvintele preşedintelui Obama, care a subliniat că, în calitate de singură putere nucleară care a recurs la arma supremă, Statele Unite au "responsabilitatea morală de a acţiona" pentru denuclearizare.

"Abolirea armelor nucleare este dorinţa nu doar a supravieţuitorilor bombei atomice, ci şi a majorităţii popoarelor şi naţiunilor de pe această planetă", a afirmat Akiba.

"Noi, marea majoritate a lumii, ne declarăm «Obamajoritate» şi cerem restului lumii să ni se alăture pentru a putea elimina toate armele nucleare până în 2020", a adăugat el.

La ora locală 08.15 (02.15 ora României), momentul exact când prima bombă atomică din istorie a explodat deasupra oraşului, participanţii la ceremonie s-au ridicat şi s-au rugat în linişte în memoria zecilor de mii de victime, bărbaţi, femei, copii, bătrâni, spulberaţi de suflul deflagraţiei sau arşi de vii de căldură şi radiaţii.

"Promit din nou astăzi că Japonia va fi în prim planul comunităţii internaţionale pentru abolirea armelor nucleare şi realizarea păcii eterne", a afirmat prim-ministrul Aso, la finalul ceremoniei.

În perioada 6 august - 31 decembrie 1945, la Hiroshima au fost număraţi în total 140.000 de morţi.

Hiroshima după bombardamentul atomic

La 9 august, Statele Unite au lansat o a doua bombă deasupra oraşului Nagasaki, situat mai în sud, care a omorât 70.000 de oameni.

Nagasaki după bombardamentul atomic

Japonia a acceptat capitularea la 15 august şi a devenit de atunci o naţiune oficial pacifistă, precum şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA.

În schimb, administraţia americană nu şi-a prezentat niciodată scuze pentru victimele nevinovate.

Oamenii politici şi istoricii poartă şi astăzi dezbateri pentru a stabili dacă cele două atacuri atomice au fost necesare pentru terminarea războiului sau dacă a fost vorba mai degrabă despre testarea unui nou armament şi studierea efectelor lui asupra populaţiei.

Potrivit unui studiu publicat în această săptămână de Universitatea Quinnipiac (Connecticut, nord-est), aproape două treimi dintre americani continuă să creadă că Statele Unite au avut dreptate să recurgă la arma atomică.

Morris Jeppson, 87 de ani, unul dintre membrii echipajului bombardierului B-29 care lansat bomba deasupra Hiroshimei, a declarat că nici preşedintele de la acea vreme, Harry Truman, nu avea cunoştinţă despre radiaţii, într-un interviu acordat cotidianului japonez Mainichi Shimbun.

El a apreciat că preşedintele Obama se află pe o "pistă greşită" şi că apelul său este "naiv". El i-a reproşat că aşteaptă ca majoritatea veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial să dispară pentru a spune că SUA au greşit utilizând bomba atomică.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici