Organizaţia al-Qaida din Irak revendică triplul atentat împotriva unor ambasade din Bagdad

Publicat: 09 04. 2010, 12:09
Actualizat: 11 11. 2012, 22:13

Într-un comunicat postat pe forumuri jihadiste, „Statul islamic din Irak” a anunţat că aceste atentate sângeroase, care au provocat şi rănirea a 200 de persoane, reprezintă „al cincilea val” al campaniei sale împotriva unor obiective guvernamentale irakiene, iniţiată la mijlocul anului 2009, potrivit SITE.

Un kamikaze la volanul unui camion s-a aruncat în aer, duminică la prânz, la intrarea în ambasada egipteană, care a fost parţial distrusă, apoi un altul a făcut acelaşi lucru în apropierea ambasadelor germană, spaniolă şi siriană, aflate în zonă.

Câteva minute mai târziu, ambasada Iranului a fost la rândul său vizată.

Nici un diplomat nu a fost ucis în acest triplu atentat.

„Statul islamic din Irak” a avertizat, de asemenea, că toate ambasadele şi organizaţiile internaţionale care cooperează cu Guvernul irakian, dominat de şiiţi, sunt considerate ca fiind ţinte legitime.

„Mujahedinii nu vor ezita să lovească, oricare ar fi localizarea lor şi indiferent de” sistemele lor de securitate, a avertizat ramura locală a reţelei lui Osama ben Laden, potrivit traducerii furnizate de SITE.

Într-un comunicat separat, de asemenea postat pe forumuri, „Statul islamic din Irak” dezminte că a jucat un rol în cele şase atentate cu bombă comise la 6 aprilie împotriva unor clădiri rezidenţiale din capitala irakiană şi în care au murit 35 de civili, potrivit SITE.