- Home
- Externe
- GENEVA, (06.10.2017, 15:41)
- Mircea Olteanu
Organizaţia care a câştigat premiul NOBEL pentru PACE a transmis un MESAJ pentru Trump şi Kim Jong Un
Beatrice Fihn, directorul executiv al Campaniei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Nucleare (ICAN), organizaţie premiată cu Premiul Nobel pentru Pace, a transmis preşedintelui american Donald Trump şi liderului nord-coreean Kim Jong Un că armele nucleare sunt ilegale.

Organizaţia care a câştigat premiul NOBEL pentru PACE a transmis un MESAJ pentru Trump şi Kim Jong Un
Întrebată dacă ar dori să transmită un mesaj celor doi lideri, Fihn a declarat pentru agenţia Reuters că: "Armele nucleare sunt ilegale. Ameninţarea cu folosirea de arme nucleare este ilegală. Posesia de arme nucleare, dezvoltarea de arme nucleare, sunt ilegale, şi ar trebui oprite".
Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2017 a fost acordat Campaniei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Nucleare (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, I CAN), o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale care a avut un rol major în negocierea Tratatului ONU privind Interzicerea Armelor Nucleare, acord adoptat de 122 de ţări din întreaga lume, cu excepţia principalelor ţări care deja deţin arme atomice, adică SUA, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe