Organizatorul unui protest pro-democraţie la Hong Kong, arestat de poliţie – VIDEO

Publicat: 20 01. 2020, 10:04
Actualizat: 15 05. 2020, 00:00

Ventus Lau a fost arestat duminică seară, fiind acuzat de „obstrucţionarea administraţiei poliţiei” şi încălcarea condiţiilor stabilite în momentul acordării autorizaţiei pentru protest, a comunicat organizaţia Echipa Adunărilor Civile din Hong Kong.

Organizatorii au solicitat iniţial un permis pentru un marş, dar poliţia a acceptat doar un miting static, într-un parc din zona centrală a oraşului.

Dar, în cursul manifestaţiei, unii protestatari au blocat pentru scurt timp unele străzi cu umbrele, conuri de semnalizare rutieră şi alte obiecte de mobilier stradal şi au scos bucăţi de caldarâm.

Ca urmare a acţiunilor protestatarilor, poliţia a intervenit pentru a dispera mulţimea.

„Organizatorul a încălcat acordurile stabilite în scrisoarea fără obiecţiuni (autorizaţia de organizare a unui protest), nu a reuşit să asiste la menţinerea ordinii în cadrul adunării publice, de aceea l-am arestat pe domnul Lau”, a transmis Poliţia din Hong Kong.

Poliţia a declarat că doi ofiţeri de legătură cu comunitatea au fost atacaţi cu bâte de lemn şi au suferit răni la cap, iar unii protestatari au aruncat sticle de apă forţele de ordine.

Organizatorii au declarat că 150.000 de persoane au participat la manifestaţie, în timp ce poliţia a estimat că au fost doar 11.680 de participanţi.

De câteva luni, oraşul Hong Kong este scena unor ample demonstraţii, care deseori au fost marcate de violenţe, izbucnite în cursul verii ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Opoziţia de la Hong Kong susţine că Beijingul încearcă să erodeze autonomia regiunii, însă China neagă acuzaţiile, afirmă că respectă principiul „o ţară, două sisteme” şi acuză lumea occidentală că instigă la proteste.

De la declanşarea protestelor, autorităţile din Hong Kong au arestat peste 7.000 de persoane, iar unele dintre acestea riscă pedepse de până la zece ani de închisoare.