Osama ben Laden se întâlnea în ascunzătoarea sa cu potenţiali finanţatori şi lideri Al-Qaida

Osama ben Laden avea întâlniri cu potenţiali donatori în complexul său din Pakistan, a declarat un lider taliban, potrivit căruia liderul Al-Qaida nu era atât de izolat pe cât credeau americanii, având numeroase întâlniri cu lideri Al-Qaida şi talibani.

Urmărește
354 afișări
Imaginea articolului Osama ben Laden se întâlnea în ascunzătoarea sa cu potenţiali finanţatori şi lideri Al-Qaida

Osama ben Laden se întâlnea în ascunzătoarea sa cu potenţiali finanţatori şi lideri Al-Qaida (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ben Laden pare că s-a întâlnit cu donatori din state din Golf, inclusiv Arabia Saudită, pentru că reţeaua sa avea dificultăţi financiare. Însă, din cauza riscului de a fi descoperit, a invitat rar persoane în ascunzătoarea sa din Abbottabad, relatează The Guardian în ediţia online.

Ben Laden "a spus că strângerea de fonduri era crucială, dar a limitat numărul donatorilor cu care se vedea, din cauza riscului", declara un comandant taliban pentru Newsweek. "Îi era teamă că aceste întâlniri faţă în faţă i-ar putea aduce pe inamici acasă", a continuat el. Însă, adevărul despre întâlnirile acestuia cu principalii lideri terorişti, la compexul său, abia au început să fie dezvăluite.

Un lider taliban, care a cerut protecţia anonimatului, a declarat că s-a întâlnit cu ben Laden, în urmă cu doi ani, în complexul acestuia din Abbottabad. El a declarat că ben Laden participa la întâlniri directe cu lideri Al-Qaida şi talibani la o bază situată la doar câţiva kilometri de Academia militară.

Acest lider taliban, membru în Shura din Peshawar, care controlează acţiunile insurgenţilor în estul Afganistanului, a declarat că a devenit un apropiat al lui ben Laden la sfârşitul anulor '90, când acesta avea baza la Jalalabad, cel mai important oraş din estul Afganistanului. El susţine că era cel mai bun prieten al lui ben Laden, în zilele dinaintea morţii sale, şi că acesta era "bine informat" despre ceea ce se întâmpla cu cele două reţele teroriste.

El mai spune că ben Laden a fost nevoit să muncească mult în cadrul reţelei Al-Qaida, pentru că i-au fost ucişi mulţi "locotenenţi". De asemenea, primea frecvent vizite ale principalilor lideri Al-Qaida, care puteau intra în Abbottabad fără să se pună în pericol. Ben Laden i-a mai spus că a ales să trăiască la Abbottabad, pentru că nimeni nu s-ar fi aşteptat să locuiască aici şi că se temea de serviciile pakistaneze de informaţii (ISI) mai mult decât de CIA. Aceeaşi sursă a confirmat că Al-Qaida susţinea frecvent talibanii, dar că ben Laden nu le-a dat niciodată bani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici