OSCE constată fraude în numărarea voturilor în alegerile din Rusia
Alegerile legislative ruse, câştigate de partidul aflat la putere, Rusia Unită, au fost marcate de "încălcări frecvente" în cadrul numărării voturilor, în special introducerea în urnă a unor buletine suplimentare, potrivit unui comunicat difuzat luni de observatorii electorali ai OSCE.
OSCE constată fraude în numărarea voturilor în alegerile din Rusia (Imagine: Mediafax foto/AFP)
"Votul a fost bine organizat, dar calitatea procesului s-a deteriorat considerabil în timpul numărătorii, care a fost caracterizată de încălcări frecvente ale procedurii, cu indicii grave de introducere a unor buletine suplimentare", a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
OSCE a constatat, de asemenea, o "concurenţă politică limitată şi neechitabilă" în timpul campaniei şi a subliniat "lipsa de independenţă" a autorităţilor electorale şi a presei.
Organizaţia a dezvăluită că "în pofida" acestor nereguli, "alegătorii şi-au folosit dreptul de a-şi exprima alegerea".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
"Sunt necesare schimbări pentru ca voinţa poporului să fie respectată", a dezvăluit un oficial din cadrul misiunii de observare, Petros Efthymiou, într-un comunicat.
"Am subliniat în special ingerinţele statului la toate nivelurile vieţii politice, lipsa condiţiilor necesare pentru o competiţie corectă şi absenţa independenţei presei", a adăugat el.
Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin a câştigat alegerile de duminică, obţinând majoritatea absolută în Camera inferioară a Parlamentului (Duma), cu 238 de deputaţi din totalul de 450, un scor important dar care marcheză un regres în raport cu 2007.
Presa independentă şi organizaţia neguvernamentală rusă Golos au inventariat numeroase fraude pe tot parcursul zilei de duminică.
Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunţat, la rândul său, că nu a fost constatată nicio fruadă notabilă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO