Un veterinar din armata britanică, prezenţă benefică pentru fermierii din Afganistan

Publicat: 02 04. 2010, 16:22
Actualizat: 06 11. 2012, 09:51

Căpitanul Miles Malone a fost trimis în zona recent recuperată de la talibani, pentru a trata turmele fermierilor.

Prezenţa britanicului a fost considerată atât de benefică pentru populaţia locală, încât postul său a devenit unul permanent. La sfârşitul stagiului său în Afganistan, Malone va fi înlocuit de unul din colegii săi.

În cele şapte luni de când se află în zonă, la Camp Bastion, Malone a tratat aproximativ 8.000 de animale şi a deschis mai multe clinici veterinare pentru comunităţile locale.

Printre sarcinile sale s-a aflat şi îngrijirea unui câine militar, antrenat pentru detectarea bombelor de teren.

Malone (28 de ani) din Suffolk, Marea Britanie, a spus că animalele afganilor sunt pentru aceştia echivalentul unor conturi în bancă. Unele capre valorează 70 de dolari, în vreme ce un om trăieşte, în Afganistan, cu echivalentul unui dolar pe zi.

El a mai spus că printre cele mai grele lucruri ale meseriei sale este educarea fermierilor privind bolile animalelor.

De exemplu, un fermier crede că dacă o capră nu mai dă lapte, este „voia lui Allah”. De fapt, capra nu mai născuse iezi de un an şi jumătate, astfel că nu mai avea cum să producă lapte, din punct de vedere anatomic.