Prima pagină » Știri externe » Componenţa noului guvern palestinian va fi anunţată cel mai târziu duminică

Componenţa noului guvern palestinian va fi anunţată cel mai târziu duminică

Componenţa noului guvern palestinian va fi cunoscută "cel mai târziu duminică, înaintea prânzului", a anunţat, sâmbătă, noul premier palestinian Salam Fayyad, numit vineri în funcţie de preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, relatează AFP.
16 iun. 2007, 17:38, Știri externe

"Guvernul va fi anunţat cel mai târziu duminică, înaintea prânzului", a declarat Fayyad, după o întâlnire avută la Ramallah cu Abbas.

Fayyad, de formaţie economist, a fost însărcinat vineri să formeze un nou guvern palestinian, după ce Abbas a anunţat, joi seara, demiterea Cabinetului condus de premierul Ismail Haniyeh, provenit din Hamas.

Mişcarea Hamas a preluat vineri controlul asupra Fâşiei Gaza, după ce a învins forţele de securitate fidele partidului Fatah, condus de Abbas.