Știri externe

Pentagon: România, în raza de acţiune a rachetelor iraniene

Iranul dispune de rachete balistice capabile să atingă ţinte din estul şi sudul Europei, inclusiv din România, potrivit unui oficial din cadrul Departamentului american al Apărării.

Materiale radioactive, descoperite în zona unde se vor desfăşura JO din 2012

Cantităţi reduse de materiale radioactive, produse chimice şi metale grele au fost descoperite în zona unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, a declarat marţi Tessa Jowell, secretar de stat pentru Jocurile Olimpice.

Declaraţiile oficialilor ruşi privind scutul american antirachetă, „tot mai agresive”

Generalul Henry Obering, directorul Agenţiei americane de apărare antirachetă (MDA) a apreciat marţi că declaraţiile oficialilor ruşi împotriva planului Statelor Unite de a amplasa un scut antirachetă în Europa sunt "tot mai agresive".

Infirmierele bulgare eliberate din Libia în 2007 ameninţă cu proteste

Cadrele medicale bulgare eliberate în 2007 după opt ani de închisoare în Libia ameninţă cu organizarea unui protest în faţa preşedinţiei şi a Guvernului, dacă şeful statului Gheorghi Părvanov şi premierul Serghei Stanişev nu vor da curs cererilor lor.

FMI recunoaşte independenţa Kosovo

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat, marţi, că a recunoscut separarea Kosovo de Serbia şi va analiza la momentul potrivit cererea statului nou format de a deveni membru al instituţiei financiare.

Cazul Madeleine: Presa va plăti despăgubiri pentru defăimare

Britanicul Robert Murat, primul suspect arestat în cadrul anchetei privind dispariţia lui Madeleine McCann, din camera de hotel dintr-o staţiune din sudul Portugaliei va obţine importante despăgubiri materiale de la mai multe mijloace de informare în masă pentru defăimare.

Bush respinge calendarele „artificiale” de retragere a trupelor din Irak

Preşedintele american, George W. Bush, a respins marţi calendarele "artificiale" de retragere a trupelor din Irak, reiterând faptul că orice retragere trebuie să depindă de situaţia din această ţară.

Berlusconi: Măsura de amprentare favorizează integrarea străinilor în Italia

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a abordat, marţi, problema imigraţiei, la încheierea unei întrevederi la Roma cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, pe tema viitorului Tratatului de la Lisabona, informează pagina electronică a agenţiei Adnkronos.

Zeci de turişti reţinuţi în Dubai pentru că au făcut plajă dezbrăcaţi

Zeci de turişti din vest au fost arestaţi de poliţia din Dubai pentru comportament indecent, pentru că au făcut plajă în costume de baie sumare sau au făcut nudism, relatează NewsOK.com, citând Associated Press.

Medvedev critică tendinţele imperialiste ale unor ţări

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a criticat marţi mentalitatea unor ţări "obişnuite să ia decizii în locul altora", în ceea ce pare a fi o aluzie la adresa Statelor Unite.

Circa 1.000 de soldaţi americani încep un exerciţiu militar în Georgia

Aproximativ 1.000 de militari americani au început marţi un exerciţiu în Georgia, pe fondul tensiunilor dintre Tbilisi şi Moscova.

Ahmadinejad evocă posibilitatea unui dialog direct cu SUA

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat că există posibilitatea unor discuţii directe cu Statele Unite în viitorul apropiat, informează agenţia IRNA.

Şoferul lui Ben Laden, privat de somn 50 de zile la Guantanamo Bay

Un document declasificat recent sugerează că fostul şofer al lui Osama ben Laden ar fi fost privat de somn 50 de zile în penitenciarul de la Guantanamo Bay, afirmă avocaţii acestuia.

McCain, considerat un lider militar mai bun decât Obama

Strategia privind Irakul a candidatului democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, şi cea a adversarului său republican, John McCain, sunt susţinute de un număr egal de electori, însă McCain este perceput ca un lider militar mai bun.

Abhazia respinge un plan ONU pentru soluţionarea crizei cu Georgia

Abhazia a respins luni un plan de soluţionare a conflictului cu Georgia propus de Grupul de prieteni ai secretarului general ONU - Germania, Franţa, Rusia, Marea Britanie şi Statele Unite, informează agenţiile de presă ruse.

Aproximativ un milion de nume, pe lista SUA cu persoanele suspectate de terorism

Aproximativ un milion de nume figurează pe lista Statelor Unite a persoanelor suspectate de terorism, a anunţat luni Asociaţia americană pentru Libertăţi Civile (ACLU).

Bush ridică interdicţia privind exploatările petroliere marine în SUA

Preşedintele american George W. Bush va anunţa, luni, printr-o declaraţie, ridicarea restricţiei referitoare la exploatările de petrol din afara platformei continentale americane, în cadrul măsurilor de temperare a creşterii preţului petrolului, potrivit unui anunţ al Casei Albe, citat de Reuters.

Rusia va spori prezenţa forţelor navale în zona Oceanului Arctic

Rusia a anunţat luni că va spori prezenţa forţelor navale în zona Oceanului Arctic, în special în apropierea arhipelagului norvegian Svalbard (Spitzberg).

McCain îi recomandă lui Obama să viziteze America de Sud

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite John McCain, care a exercitat presiuni asupra contracandidatului său democrat Barack Obama să viziteze Irakul, îl sfătuieşte pe acesta să se deplaseze şi în America de Sud.

Italia: Oficiali locali, arestaţi sub acuzaţia de corupţie

Guvernatorul regiunii italiene Abruzzo şi mai mulţi consilieri regionali au fost arestaţi luni, la Pescara, pentru acte de corupţie.

McCain, criticat de Teheran pentru gluma despre uciderea cu ţigări a iranienilor

Iranul a criticat gluma facută de candidatul republican la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, John McCain, privind uciderea cu ţigări a iranienilor, apreciind că acest lucru evidenţiază atitudinea sa "belicoasă" în materie de politică externă.

Coliziune între două trenuri în centrul Greciei, soldată cu 15 răniţi

Un număr de 15 persoane au fost rănite uşor luni dimineaţă, în urma coliziunii dintre un tren de pasageri şi un marfar, în apropiere de oraşul Lamia din centrul Greciei, a anunţat reţeaua de căi ferate (OSE).

Avantajul lui Obama în faţa lui McCain s-a redus

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Barack Obama, are un avans de doar trei procente în faţa contracandidatului său republican, John McCain, potrivit unui sondaj dat publicităţii duminică.

Rapoartele CE cu privire la România şi Bulgaria ar trebui să fie gata până vineri

Rapoartele Comisiei Europene cu privire la România şi Bulgaria ar trebui să fie gata până la 18 iulie, potrivit site-ului dariknews.bg, care citează agenţia BTA.

Guvernul britanic nu face destul pentru reducerea emisiilor de carbon

Eforturile Guvernului britanic de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră au fost "extrem de neînsemnate", se arată luni într-un raport realizat de mai mulţi politicieni din Marea Britanie.

Obama doreşte retragerea majorităţii militarilor americani din Irak în vara lui 2010

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Barack Obama, s-a pronunţat luni în favoarea retragerii majorităţii militarilor americani din Irak în vara lui 2010, adăugând că vrea menţinerea, pe o perioadă nedeterminată, a unei "forţe reziduale" pentru combaterea al-Qaida.

Schimbul de prizonieri între Israel şi Hezbollah va avea loc miercuri

Israelul a anunţat că cinci deţinuţi libanezi, printre care şi Samir Kantar, vor fi eliberaţi miercuri, în schimbul cadavrelor celor doi militari israelieni răpiţi de gruparea Hezbollah în 2006.

Doi morţi şi circa 300 de sinistraţi în urma intemperiilor din nordul Italiei

Două persoane au fost găsite moarte duminică şi alte circa 300 au fost evacuate în nordul Italiei, ca urmare a unui val de intemperii care s-a abătut asupra acestei regiuni, a anunţat agenţia Ansa.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade în Taiwan

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a produs duminică seara în Taiwan, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Un contabil britanic şi soţia sa au ţinut o adolescentă de 14 ani în sclavie

Un contabil britanic şi soţia acestuia, o profesoară, au adus ilegal în ţară o tânără de 14 ani pe care au transformat-o în sclava lor, cei doi primind o sentinţă de 18 luni de închisoare.

George W. Bush, dispus să aprobe un atac al Israelului împotriva Iranului

George W. Bush i-a transmis Guvernului israelian că ar fi pregătit să aprobe o acţiune militară împotriva obiectivelor nucleare iraniene, în cazul în care negocierile cu Teheranul vor eşua, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului.

Ungaria: Un elicopter înamtriculat în România s-a prăbuşit în Dunăre

Un elicopter înmatriculat în România şi pilotat de un cetăţean ungur s-a prăbuşit în Dunăre în apropiere de Mosonmagyarovar, în nord-vestul Ungariei, sâmbătă după-amiază, a anunţat purtătorul de cuvânt al autorităţii naţionale pentru siguranţa transporturilor.

Rusia şi China îşi exercită dreptul de veto faţă de sancţiunile ONU împotriva Zimbabwe

China şi Rusia şi-au exercitat dreptul de veto vineri, în Consiliul de Securitate al ONU faţă de un proiect de rezoluţie care ar fi sancţionat Zimbabwe pentru procesul electoral violent şi contestat.

Fratele lui Silvio Berlusconi, condamnat în apel pentru falsificarea unor facturi

Curtea de Apel din Milano, în nordul Italiei, a hotărât vineri în favoarea deciziei unei prime instanţe, care îl condamnă pe Paolo Berlusconi, fratele premierului italian, Silvio Berlusconi, la patru luni de închisoare pentru falsificarea unor facturi, potrivit agenţiei Ansa.

Australia: Rechin, găsit într-o piscină

Un rechin a fost găsit într-o piscină din apropierea uneia dintre cele mai frecventate plaje din Sydney, Australia, unde a ajuns după ce a fost purtat de un val puternic.

Mexic: Traficanţii de droguri au ucis 11 persoane, în plină zi

Un grup de traficanţi de droguri înarmaţi cu arme de foc au ucis, joi, nouă persoane într-un atelier auto din Culiacan, în timp ce alţi doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal, într-un incident separat, în aceeaşi zi.

Cel puţin 47 de civili, ucişi într-un raid al coaliţiei conduse de SUA în Afganistan

O comisie de anchetă formată de preşedintele Hamid Karzai a stabilit că 47 de civili care participau la o nuntă au fost ucişi la 6 iulie, în timpul unui raid al coaliţiei conduse de Statele Unite în Afganistan, a declarat vineri preşedintele comisiei.

O turistă a fost împuşcată mortal într-o staţiune nord-coreeană

O turistă a fost împuşcată mortal într-o staţiune montană din Coreea de Nord, populară în rândul sud-coreenilor, a anunţat vineri agenţia Yonhap.

Peste 50% dintre copiii români cu vârsta de 15 ani au dificultăţi de citire şi înţelegere

Peste 50 la sută din adolescenţii români şi bulgari cu vârsta de 15 ani nu sunt capabili să citească şi să înţeleagă un text, potrivit unui raport al Comisiei Europene, citat de publicaţia electronică EUObserver.

Presupusul şofer al vehiculului folosit în atacul de la Istanbul, arestat

Poliţia turcă l-a arestat joi pe presupusul şofer al vehiculului folosit în atacul de la consulatul american din Istanbul, soldat cu moartea a şase persoane, potrivit presei locale.