Știri externe

Ministrul sârb pentru Kosovo a intrat, condiţionat, pe teritoriul noului stat

MINUK i-a permis ministrului sârb pentru Kosovo, Slobodan Samardzici, să intre pe teritoriul noului stat, după ce acesta a acceptat condiţiile forţelor ONU, după ce anterior i se interzisese accesul în fosta provincie sârbă, relatează cotidianul Blic în ediţia online.

Hillary Clinton desfăşoară o nouă ofensivă împotriva lui Barack Obama

Senatoarea statului New York, Hillary Clinton, candidată la învestitura democrată pentru preşedinţia SUA, desfăşoară o ofensivă în cinci direcţii, începând de sâmbătă, în speranţa de a-l învinge pe rivalul său, senatorul de Illinois, Barack Obama, relatează New York Times, în ediţia electronică.

CE a cerut o copie a raportului comisiei de anchetă a Parlamentului român privind zborurile CIA

Comisia Europeană aşteaptă din partea autorităţilor române o serie de detalii despre investigaţiile legate de presupusele zboruri CIA cu suspecţi de terorism care ar fi tranzitat România, inclusiv o copie a raportului întocmit de comisia parlamentară de anchetă, relatează BBC România.

SUA: Kosovo nu va mai fi niciodată parte a Serbiei

Kosovo nu va mai face niciodată parte din Serbia, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, adăugând însă că Washingtonul va continua să coopereze pe această temă cu Serbia şi aliatul său, Rusia, care se opun independenţei.

Zece poliţişti din Kosovo, răniţi într-un atac al foştilor rezervişti ai armatei sârbe

Zece membri ai poliţiei din Kosovo au fost răniţi luni, după ce un grup de circa 150 de foşti rezervişti ai armatei sârbe a atacat poliţia la frontiera dintre Kosovo şi Serbia, pentru a protesta faţă de independenţa Kosovo.

Austria: Opt români răniţi într-un accident rutier

Opt români au fost răniţi în accidentul de autocar produs, duminică seara, în apropierea Vienei, două dintre victime fiind în stare gravă, a declarat Ioana Bobeş, ataşat de presă la Ambasada României la Viena, care a precizat că autocarul venea din Spania şi se îndrepta spre România.

Khadafi ar putea fi fiul unui erou francez

Preşedintele Libiei, colonelul Muammar Khadafi, a cărui vizită în Franţa, în 2007, a fost intens criticată de francezi, ar putea fi fiul unui erou francez, Albert Preziosi, potrivit unei legende care circulă în oraşul Vezzani, din Corsica, relatează cotidianului The Times, în ediţia electronică.

Istanbul: Un avion britanic de pasageri a aterizat de urgenţă după decesul copilotului

Un avion de pasageri care asigura legătura între oraşele Manchester din Marea Britanie şi Paphos din Cipru a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Istanbul după ce copilotul a decedat în timpul zborului.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 în insula indoneziană Sumatra

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,2 grade, s-a produs luni în insula indoneziană Sumatra, a anunţat Agenţia de geofizică din Jakarta.

Raul Castro este noul preşedinte al Cubei

Raul Castro a fost ales, duminică, de către Adunarea Naţională, preşedintele Cubei pentru un mandat de cinci ani, succedându-l pe fratele său, Fidel Castro, care a condus această ţară timp de o jumătate de secol.

Premierul sârb cere SUA să anuleze decizia de recunoaştere a independenţei Kosovo

Premierul sârb Voislav Koştuniţa a declarat la sfârşitul săptămânii că Statele Unite trebuie să anuleze decizia prin care a recunoscut independenţa Kosovo pentru a restabili autoritatea normelor internaţionale, relatează postul de radio B92 în pagina electronică.

O delegaţie a Guvernului sârb intenţionează să viziteze comunităţile din Kosovo

Mai mulţi miniştri din Guvernul de la Belgrad intenţionează să viziteze comunităţile sârbe din Kosovo pentru a le transmite mesajul că Serbia consideră în continuare noul stat ca parte integrantă a statului sârb.

Guvernul irakian îi cere Turciei să îşi retragă trupele de pe teritoriul său

Guvernul irakian a cerut duminică Turciei să îşi retragă "cât mai rapid" trupele din nordul Irakului, afirmând că operaţiunea armată turcă reprezintă "o ameninţare pentru suveranitatea sa".

Schimb de injurii între Nicolas Sarkozy şi un vizitator la Salonul agriculturii de la Paris

Vizita efectuată sâmbătă dimineaţă de preşedintele francez Nicolas Sarkozy la Salonul de agricultură de la Paris a fost marcată de un schimb de injurii între şeful statului şi un vizitator, secvenţă înregistrată şi difuzată pe site-ul Le Parisien.fr.

Armata turcă anunţă uciderea a 112 rebeli kurzi şi confirmă prăbuşirea unui elicopter în Irak

Statul Major general al armatei turce a anunţat că numărul rebelilor kurzi din cadrul PKK, ucişi în timpul operaţiunilor terestre şi aeriene din nordul Irakului, a ajuns duminică la 112.

Dmitri Medvedev şi Serghei Lavrov se vor deplasa luni la Belgrad

Prim-vicepremierul rus Dmitri Medvedev şi ministrul de Externe Serghei Lavrov vor desfăşura luni o vizită la Belgrad, la o săptămână de la proclamarea independenţei Kosovo, în timp ce liderii sârbi şi kosovari se vor întâlni la Sofia, joi şi vineri, pentru prima dată de la eveniment.

Baroneasa Emma Nicholson suspectată că primeşte prea multe fonduri

Baroneasa Emma Nicholson, eurodeputat britanic, primeşte lunar 3.000 de lire sterline (circa 4.00 de euro) pentru "cheltuieli generale" destinate biroului său din Londra deşi ea mai are la dispoziţie gratis un cabinet în Camera Lorzilor.

Rebelii kurzi susţin că au doborât un elicopter al armatei turce

Gherilele kurde din PKK au anunţat duminică doborârea unui elicoper turc Cobra în timpul confruntărilor cu forţele turce din nordul Irakului.

Posibil schimb de suspecţi de terorism la Kogălniceanu, dezvăluit de un oficial român

Un oficial român de rang a declarat sub acoperirea anonimatului că asistat la un schimb de "pachete" suspecte la baza americană de la Mihail Kogălniceanu, despre care crede că erau suspecţi de terorism, relatează Washington Post, în ediţia electronică.

Ambasadorii ţărilor UE la Sarajevo resping independenţa sârbilor bosniaci

Ambasadorii ţărilor Uniunii Europene la Sarajevo au respins sâmbătă o rezoluţie adoptată recent de Parlamentul Republicii Srpska (RS), ce proclamă dreptul la independenţă al acestei entităţi sârbe din Bosnia, după cea a Kosovo.

Ungaria îşi exprimă sprijinul pentru autonomie, după întrunirea Consiliului Naţional Secuiesc

Guvernul ungar a subliniat clar în programul său că susţine toate eforturile de autonomie bazate pe principii europene şi cooperare între majoritate şi minoritate, a declarat secretarul de stat pentru minorităţi şi politici naţionale.

Şapte militari turci şi 79 de rebeli kurzi, ucişi în nordul Irakului (video Pro Tv)

Statul Major general al armatei turce a anunţat sâmbătă că numărul rebelilor kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ucişi în timpul ofensivei militare din nordul Irakului este de 79, în timp ce kurzii pretind că au ucis 22 de soldaţi turci, relatează Reuters.

Victima de la ambasada SUA din Belgrad este un refugiat din Kosovo

Cadavrul carbonizat descoperit la ambasada SUA din Belgrad, atacată în această săptămână în cadrul unei manifestaţii de mare amploare împotriva independenţei Kosovo, este cel al unui tânăr sârb a cărui familie a fugit din provincia majoritar albaneză, a anunţat sâmbătă presa locală.

Cel puţin 45 răniţi, în urma coliziunii a două trenuri în Turcia

Cel puţin 45 de persoane au fost rănite în urma coliziunii între un tren de călători şi unul de marfă sâmbătă, în apropiere de oraşul Sarliska, situat la circa 400 de kilometri est de Ankara, a anunţat agenţia Anatolia.

Un bombardier american s-a prăbuşit pe insula Guam

Un bombardier B-2 s-a prăbuşit sâmbătă pe insula Guam din Oceanul Pacific, dar echipajul a supravieţuit, a anunţat CNN.

Preşedintele turc aprobă amendamentele constituţionale privind vălul islamic

Preşedintele turc Abdullah Gul a aprobat o revizuire constituţională controversată care permite femeilor să poarte văl islamic în universtăţi, a anunţat vineri biroul său de presă.

Belgrad: Filmuleţ cu două femei care fură din magazine în timpul protestelor

Un material video intitulat "Cum să dai Kosovo pe o pereche de pantofi" şi ale cărui protagoniste sunt două femei care jefuiau mai multe magazine din Serbia în timpul protestelor de joi de la Belgrad, a fost publicat vineri pe site-ul YouTube.

Hackeri din Serbia, România şi Rusia, suspectaţi că atacă site-uri din Kosovo

Site-urile unor instituţii de presă din Kosovo au fost atacate în ultimele zile de hackeri din Serbia, România şi Rusia - ţări care se opun independenţei fostei regiuni sârbe, susţine Guvernul de la Priştina.

Boris Tadici convoacă o reuniune a Consiliului de securitate naţională

Preşedintele sârb Boris Tadici a convocat o reuniune a Consiliului de securitate naţională după violenţele produse joi, în Belgrad, soldate cu un mort şi 130 de răniţi.

Ambasada SUA din Belgrad evacuează civilii

Ambasada Statelor Unite la Belgrad a decis, după consultări cu Departamentul de Stat, să evacueze personalul diplomatic neesenţial din capitala sârbă, după incidentele de joi, a anunţat vineri ambasada.

România, somată să răspundă dacă a colaborat în programul CIA de transfer al deţinuţilor

România şi Polonia au fost somate din nou să comunice dacă teritoriile lor au fost utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii din SUA în programul de detenţie şi transferare a suspecţilor de terorism, a anunţat vineri Comisia Europeană.

Bilanţul violenţelor din Belgrad se ridică la un mort, 130 de răniţi şi 192 de arestări

O persoană a fost ucisă şi alte 130 rănite, dintre care 52 de poliţişti, în timp ce alte 192 de persoane au fost arestate în urma violenţelor de joi, de la Belgrad, izbucnite după protestele faţă de independenţa Kosovo, a anunţat vineri poliţia, citată de agenţia Beta.

Miniştrii de Externe ai Abhaziei, Osetiei de Sud şi Transnistriei se întâlnesc la Moscova

Miniştrii de Externe ai Abhaziei, Osetiei de Sud şi Transnistriei se vor întâlni vineri la Moscova, pentru a pregăti o reuniune a preşedinţilor celor trei regiuni separatiste, relatează agenţia Interfax în pagina electronică.

Moscova regretă incidentele violente de la Belgrad

Moscova regretă violenţele izbucnite la Belgrad, dar consideră că recunoaşterea independenţei Kosovo va avea consecinţe negative şi în alte regiuni ale lumii, relatează agenţia Interfax în pagina electronică.

UE cere Serbiei să asigure protecţia ambasadelor străine

Oficiali ai Uniunii Europene au cerut vineri Serbiei să facă tot posibilul pentru a proteja ambasadele străine, atacate în cursul protestelor faţă de independenţa Kosovo, şi a sugerat că o continuare a violenţelor ar putea afecta eforturile privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre Belgrad şi blocul comunitar.

Rusia ar putea recurge la forţă dacă NATO sau UE sfidează ONU pe tema Kosovo

Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a apreciat vineri că Rusia ar putea "utiliza forţa" dacă NATO sau Uniunea Europeană "sfidează" ONU pe tema Kosovo.

Armata turcă anunţă că a demarat o ofensivă terestră în nordul Irakului

Armata Turciei a anunţat vineri că a demarat o operaţiune terestră, susţinută de avioane de vânătoare, în nordul Irakului, joi seara, pentru a combate gherilele din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Berlinul ar putea prelungi restricţiile impuse muncitorilor din Europa de Est

Ministrul german al Muncii, Olaf Scholz, a declarat vineri că este în favoarea unei prelungiri până în 2011 a restricţiilor impuse de Germania muncitorilor din Europa de Est.

Abhazia şi Osetia de Sud vor cere recunoaşterea independenţei lor, la summitul CSI

Abhazia şi Osetia de Sud intenţionează să ceară Comunităţii Statelor Independente (CSI) să fie recunoscute cu ocazia summitului informal al CSI de la Moscova, programat pentru vineri, a declarat "preşedintele" oset Eduard Kokoity, citat de cotidianul rus Nezavissimaia Gazeta.

Sârbii bosniaci au în vedere o posibilă secesiune de Bosnia

Parlamentul Republicii Srpska a decis, joi seara, că entitatea sârbilor bosniaci "are dreptul" de a se separa de Bosnia, dacă ONU şi o majoritate a ţărilor Uniunii Europene recunosc independenţa Kosovo.