Știri externe

Putin face declaraţii riscante înaintea summitului UE-Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a comparat joi pe omologii săi din cadrul summitului UE-Rusia, care va începe vineri în Portugalia, cu un om nebun care aleargă în jurul Europei cu o sabie în mână, relatează publicaţia Kommersant în ediţia electronică.

Noi victime ale incendiului, descoperite în California

Trupurile carbonizate a patru persoane au fost descoperite în regiunea muntoasă devastată de un inceniu în apropierea frontierei mexicane, la est de San Diego (California), au declarat joi trupele de frontieră, citate de AFP.

Noua planificare militară a SUA care vizează Iranul este una „de rutină”

Statele Unite analizează o nouă strategie militară care vizează Iranul, dar noua planificare este una de rutină, a declarat, joi, secretarul american al Apărării, Robert Gates, citat de AFP.

PE aprobă utilizarea opiului din Afganistan la fabricarea de analgezice

Parlamentul European s-a pronunţat joi în favoarea utilizării culturilor de opiu din Afganistan la fabricarea de produse analgezice, relatează Reuters.

Explozie puternică în nord-vestul Pakistanului

Cel puţin zece persoane au fost ucise în urma exploziei unui camion al armatei în regiunea Swat, din nord-vestul Pakistanului, potrivit autorităţilor poliţiei şi pesonalului din cadrul spitalului, relatează AFP.

Erdogan: Decizia unei intervenţii împotriva PKK aparţine Turciei, nu Statelor Unite

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a comentat critic ultimele declaraţii ale Secretarului de Stat american, Condoleeza Rice, după reuniunea Consiliului de Securitate din Turcia, conform cărora operaţiunile militare nu sunt benefice, precizând că decizia unei eventuale intervenţii aparţine Turciei.

Grecia protestează faţă de un acord turco-britanic privind Ciprul de Nord

Grecia a protestat, joi, faţă de semnarea de către Marea Britanie a unui acord cu Turcia care vizează aprofundarea contactelor cu Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Ankara, relatează AFP.

Trupele turce au respins un atac al rebelilor kurzi – oficiali

Trupele turce, sprijinite de vehicule blindate şi artilerie, au respins un atac lansat de un grup de circa 40 de militanţi kurzi asupra unui avanpost militar turc situat lângă frontiera cu Irakul, au declarat, joi, oficiali din cadrul serviciilor de securitate, citaţi de Reuters.

Kazahstan: Interdicţia de lansare a rachetelor ruseşti, anulată

Kazahstanul, pe teritoriul căruia este situat cosmodromul rusesc de la Baikonur, a anulat interdicţia de lansare a racheteleor ruseşti Proton, impusă după prăbuşirea uneia dintre acestea, a anunţat miercuri Guvernul de la Astana, citat de AFP.

Progrese înregistrate în lupta împotriva incendiilor din California

Pompierii care luptă de patru zile cu incendiile care au făcut trei morţi în statul California au înregistrat, miercuri, primele succese, dar continuă eforturile de stingere a focarelor în apropiere de San Diego unde pagubele sunt evaluate la peste un miliard de dolari, relatează AFP.

Pentagonul a solicitat fonduri „urgente” pentru fabricare unei bombe de mari dimensiuni

Pentagonul a solicitat Congresului american fonduri, motivând cu "o nevoie operaţională urgentă", pentru a modifica bombardierele B-2 în vederea lansării de bombe experimentale masive antibuncăr, au anunţat miercuri autorităţile responsabile, relatează AFP.

Cel puţin trei morţi şi 40 de răniţi, în incendiile din California

Incendiile care devastează statul american California au provocat moartea a cel puţin trei persoane şi rănirea altor 40, iar preşedintele George W. Bush a declarat miercuri această regiune în stare de "catastrofă majoră", relatează AFP.

Bush a menţionat România şi Bulgaria drept posibile ţinte ale Iranului

Preşedintele american George W. Bush a avertizat că Europa are nevoie urgentă de un scut american antirachetă pentru a apăra aliaţii săi, inclusiv Bulgaria şi România, împotriva unor posibile atacuri ale Iranului.

Poliţist macedonean, ucis într-o ambuscadă în apropierea provinciei Kosovo

Un poliţist macedonean a fost ucis, iar alţi doi au suferit răni după ce maşina de serviciu a fost atacată de persoane înarmate într-o regiune situată la frontiera cu provincia sârbă Kosovo, relatează Reuters.

Condoleezza Rice, numită „criminal de război” de un protestatar

O manifestantă împotriva războiului şi-a afişat mâinile vopsite în roşu, simbolizând sângele, în faţa secretarului american de Stat, Condoleezza Rice, şi a numit-o "criminal de război", miercuri, cu ocazia unei audieri în Congres, relatează Reuters.

Premierul danez convoacă alegeri legislative anticipate

Premierul danez Anders Fogh Rasmussen a convocat miercuri alegeri legislative anticipate pentru 13 noiembrie, relatează Reuters.

Columbia: Mai mulţi candidaţi la alegerile locale, ucişi înaintea alegerilor

Doi candidaţi la alegerile locale de duminică din Columbia au fost împuşcaţi mortal, cel mai probabil de gherilele de stânga, în timp ce îşi desfăşurau campania electorală într-un sat, relatează Reuters.

Profesorii din şase oraşe bulgare, hotărâţi să îşi prezinte demisia

Toţi profesorii din şase oraşe bulgare îşi vor înainta demisiile inspectoratelor şcolare locale, în urma unei decizii în acest sens adoptate, marţi, de preşedinţii organizaţiilor sindicale din învăţământ.

Donald Tusk a demarat negocierile de formare a noului Guvern polonez

Liberalul Donald Tusk, liderul formaţiunii Platformei Civice (PO) care a câştigat alegerile de duminică din Polonia, a demarat, miercuri, eforturile de formare a viitorului Guvern din care speră să facă parte şi partidul ţărănist PSL, condus de Waldemar Pawlak, relatează AFP.

Preşedintele Kurdistanului irakian cere PKK să renunţe la lupta armată

Preşedintele Kurdistanului irakian le-a cerut rebelilor kurzi, care luptă de 20 de ani împotriva statului central turc, să pună capăt luptei armate, potrivit unui comunicat publicat miercuri, relatează AFP.

Hillary Clinton va ceda o parte din prerogativele prezidenţiale dacă va fi aleasă

Candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Hillary Clinton, l-a acuzat pe preşedintele George W. Bush, într-un interviu publicat marţi, de "acaparare a puterii", precizând că ea va renunţa la o serie de prerogative dacă va fi aleasă în fruntea statului, relatează Reuters.

California: Circa 500.000 de persoane evacuate din calea incendiilor

Incendiile au devastat, marţi, sudul Californiei, ameninţând peste 60.000 de locuinţe în cursul serii şi forţând jumătate de milion de persoane să părăsească statul în cadrul celei mai ample evacuări din istoria sa, relatează Reuters.

Osama ben Laden cere declanşarea Jihadului în Peninsula Arabică şi Sudan

Osama ben Laden a cerut declanşarea unui război sfânt împotriva forţelor străine din Sudan şi Peninsula Arabică, într-o înregistrare audio postată marţi pe Internet, relatează Reuters.

Donald Tusk, desemnat oficial pentru funcţia de premier

Liberalul polonez Donald Tusk a fost desemnat oficial pentru funcţia de premier, marţi, de către Platforma Civică (PO), formaţiunea sa care a câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate duminică, relatează AFP.

Americanca acuzată că a ucis o femeie pentru a-i fura copilul din pântec, riscă pedeapsa cu moartea

O americancă acuzată că a strangulat o femeie însărcinată în opt luni şi apoi i-a tăiat burta pentru a-i fura copilul a fost declarată sănătoasă mintal de un tribunal din Kansas şi riscă pedeapsa cu moartea, relatează AFP.

Românii, principala forţă de muncă pentru culesul căpşunilor în Spania

România este anul acesta principala ţară furnizoare de forţă de muncă sezonieră pentru angajatorii spanioli din domeniul agricol, care se pregătesc de recoltarea căpşunilor, începând cu luna ianuarie, relatează cotidianul El Pais, în ediţia electronică de marţi.

Jumătate dintre americani nu vor vota niciodată pentru Hillary Clinton

Jumătate dintre cetăţenii americani susţin că nu vor vota niciodată candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008, Hillary Clinton, potrivit unui sondaj dat publicităţii luni, relatează AFP.

Ahmadinejad s-a reîntors la Teheran din motive de politică internă

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, şi-a întrerupt marţi vizita în Armenia şi s-a reîntors la Teheran din cauza "situaţiei politice" din Iran şi a discuţiilor referitoare la programul nuclear iranian, prevăzute pentru marţi, la Roma, a precizat o sursă diplomatică citată de AFP.

Liberalii au câştigat alegerile din Polonia

Partidul liberal Platforma Civică (PO) a câştigat alegerile legislative anticipate de duminică din Polonia, cu 41,51 la sută din voturi, potrivit rezultatelor definitive publicate marţi dimineaţa de Comisia Electorală Naţională, relatează AFP.

Un consulat românesc, la Castellon

Guvernul României va înfiinţa, înainte de sfârşitul anului, un consulat în provincia spaniolă Castellon (est), pentru a răspunde astfel necesităţilor numeroasei comunităţi de români stabiliţi în Comunitatea Autonomă Valencia, relatează publicaţia El Mercantil Valenciano în pagina electronică.

Erdogan: Este posibilă o operaţiune militară turco-americană împotriva rebelilor kurzi

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia şi Statele Unite ar putea lansa o operaţiune militară comună împotriva rebelilor kurzi din nordul Irakului, relatează AFP.

Ben Laden recunoaşte erorile comise de adepţii al-Qaida în numele preceptelor islamice

Osama ben Laden a recunoscut că, din cauza fanatismului, unii insurgenţi, care se declară adepţi ai reţelei pe care o conduce, au comis erori, potrivit unei înregistrări audio difuzată luni de televiziunea Al-Jazeera, relatează Reuters.

Peste 600 de locuinţe arse în incendiile din California

Peste 600 de case au fost distruse luni de incendiile de mare amploare care devastează regiuni întregi din California, în vestul Statelor Unite, şi au provocat exodul a sute de mii de persoane, relatează AFP.

Budapesta: Confruntări între manifestanţi şi poliţie

Manifestanţii antiguvernamentali de extremă-dreapta au atacat forţele de poliţie din apropierea Casei Operei, din Budapesta, luni seara, în timp ce în clădire se desfăşura o ceremonie de comemorare a revoltei antisovietice din 1956, în prezenţa premierului ungar, Ferenc Gyurcsany, relatează MTI.

Noi incendii în California, cel puţin unul fiind de origine criminală

Noi incendii au izbucnit luni în California (vest), unde a fost decretată starea de urgenţă, cel puţin unul dintre focare fiind de origine criminală, relatează AFP.

Osama ben Laden le cere insurgenţilor irakieni să se unească

Liderul al-Qaida, Osama ben Laden, a cerut grupărilor insurgente din Irak să se unească, într-o înregistrare audio difuzată luni de postul de televiziune Al Jazeera, relatează Reuters.

Rusia va spori zborurile bombardierelor sale în apropiere de spaţiul aerian al NATO

Armata rusă a anunţat că va spori frecvenţa zborurilor bombardierelor sale nucleare strategice în apropierea spaţiului aerian al NATO, relatează Sky News.

Guvernul ceh a aprobat reducerea efectivelor militare din Irak

Guvernul ceh a aprobat luni un plan privind o reducere importantă a efectivelor militare cehe din Irak, a declarat ministrul Apărării, Vlasta Parkanova, într-o conferinţă de presă la Praga, relatează AFP.

Bush şi Putin au discutat despre o cooperare sporită în dosare strategice

Preşedintele american, George W. Bush, şi liderul rus, Vladimir Putin, au insistat luni, într-o convorbire telefonică, asupra necesităţii de a "spori cooperarea" în dosare strategice, pe fondul dezacordului dintre Moscova şi Washington în privinţa scutului antirachetă, relatează AFP.

Proiectul trenului spaniol de mare viteză, ţinta unor viitoare atentate comise de ETA

Proiectul trenului de mare viteză (TAV) spaniol, care va asigura în 2013 legătura între Bilbao, Vitoria şi Saint-Sebastien (nord), este una dintre ţintele grupării separatiste ETA, pentru viitoare atentate, scrie luni cotidianul ABC, citat de AFP.