Știri externe

Al-Zawahiri lansează un apel la revoltă împotriva lui Musharraf – AFP

Numărul al doilea în ierarhia reţelei teroriste al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, i-a îndemnat pe pakistanezi să se "revolte" împotriva preşedintelui lor, Pervez Musharraf, după ofensiva armată de la Moscheea Roşie din Islamabad, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Internet, transmite AFP.

UE vrea ca cele 27 de state membre să fie pregătite în faţa unor eventuale riscuri biologice-AFP

Comisia Europeană a invitat miercuri statele membre să îşi intensifice cooperarea pentru a fi capabile să facă faţă riscurilor biologice şi în special utilizării unui eventual virus sau microorganism de către o grupare teroristă, relatează AFP.

Rusia îşi schimbă strategia privind scutul american antitrachetă din Europa – Reuters

Rusia, care nu a reuşit să împiedice planurile Statelor Unite de a instala un scut antirachetă în Europa, a decis că cea mai bună opţiune ar fi să se alăture Washingtonului pentru găsirea unui sistem alternativ care să mulţumească ambele părţi, relatează Reuters.

Sofia nu are confirmarea încheierii unui acord cu familiile copiilor libieni – AFP

Autorităţile bulgare nu au o confirmare a unui acord privind compensaţiile financiare acordate familiilor copiilor infectaţi cu HIV, anunţat la Tripoli de Fundaţia Kadhafi, a anunţat, miercuri, Guvernul de la Sofia, citat de AFP.

Circa 30.000 de persoane, aşteptate la Srebreniţa pentru comemorarea masacrului din 1995 – AFP

Circa 30.000 de persoane, printre care şi procurorul-şef al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, sunt aşteptate, miercuri, la Srebreniţa, la ceremoniile care marchează 12 ani de la masacrarea a 8.000 de musulmani de către forţele sârbe bosniace, transmite AFP.

Justiţia libiană confirmă pedeapsa cu moartea în cazul infirmierelor bulgare – AFP

Pedeapsa cu moartea a fost confirmată, miercuri, de justiţia libiană în cazul celor cinci infirmiere bulgare şi al medicului acuzaţi de infestarea în mod deliberat cu virusul HIV a mai multor copii libieni, relatează AFP.

Noul proiect de rezoluţie ONU privind Kosovo nu va prevedea automat soluţia independenţei – Reuters

Europenii şi Statele Unite elaborează o rezoluţie ONU privind viitorul provinciei Kosovo care va stabili un termen de 120 de zile de negocieri între sârbi şi albanezi, fără a mai prevedea independenţa regiunii în mod automat, transmite Reuters.

Casa Albă a convocat o reuniune pe tema unor noi ameninţări al-Qaida pe teritoriul SUA – Reuters

Casa Albă a convocat pentru joi o reuniune de urgenţă la nivelul mai multor agenţii americane pentru a discuta despre o potenţială nouă ameninţare reprezentată de al-Qaida pe teritoriul SUA, a anunţat, marţi, ABC News, citat de Reuters.

Familiile copiilor libieni infectaţi cu HIV acceptă compensaţii – AFP

Fundaţia Kadhafi a anunţat, marţi, că familiile copiilor libieni infectaţi cu HIV au acceptat compensaţii financiare, ceea ce va permite soluţionarea cazului infirmierelor bulgare şi a medicului palestinian condamnaţi la moarte de justiţia din Libia, transmite AFP.

Cel puţin 127 de morţi în urma ploilor torenţiale din China- AFP

Cel puţin 127 de persoane au murit în China, de la sfârşitul lui iunie, în urma furtunilor şi ploilor torenţiale care au afectat centrul şi estul ţării, unde a fost decretată stare de urgenţă, din cauza riscului producerii de inundaţii, relatează AFP.

Principalul partid politic din Cipru se retrage din coaliţia guvernamentală

Cel mai important partid politic din Cipru a anunţat marţi că se va retrage din coaliţia aflată la guvernare şi că va propune propriul candidat prezidenţial anul viitor, afectând astfel şansele de realegere a actualului şef al statului, Tassos Papadopoulos, relatează Reuters.

George W. Bush pregăteşte un plan de reducere graduală a efectivelor americane din Irak

Preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, va iniţia o campanie de reducere, începând cu anul viitor, a numărului militarilor americani staţionaţi în Irak, în cazul în care situaţia de pe teren se va îmbunătăţi, relatează Washington Post, în ediţia electronică.

Mahmoud Abbas afirmă că Hamas permite infiltrarea al-Qaida în Fâşia Gaza-Reuters

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, apreciază că mişcarea islamistă palestiniană Hamas protejează al-Qaida şi permite reţelei teroriste să se infiltreze în Fâşia Gaza, relatează Reuters.

Opziţia faţă de războiul din Irak a atins noi cote maxime în SUA – sondaj – Reuters

Opoziţia faţă de războiul din Irak a atins nivelul maxim în timp ce rata de popularitate a preşedintelui american a coborât drastic din nou pe fondul divergenţelor din cadrul Partidului Republican privind strategia pentru conflictul irakian, potrivit unui sondaj USA Today/Gallup, relatează Reuters.

Raul Castro demarează procesul electoral din Cuba – AFP

Raul Castro, care a preluat temporar atribuţiile fratelui său, Fidel Castro, a anunţat, luni, desemnarea Comisiei electorale naţionale, primă etapă a procesului electoral din 2008 care va stabili dacă liderul de la Havana rămâne la conducerea ţării, transmite AFP.

Asaltul forţelor de ordine asupra Moscheii Roşii provoacă cel puţin 58 de victime – AFP

Cel puţin 50 de militanţi şi opt militari şi-au pierdut viaţa în urma asaltului lansat, marţi dimineaţă, asupra Moscheii Roşii de la Islamabad unde se află regrupaţi mai mulţi islamişti acuzaţi de luare de ostatici, a anunţat armata, precizând că islamiştii au deschis focul asupra forţelor de ordine din minaretele moscheii, relatează AFP.

Fostul ministru moldovean al Apărării Valeriu Pasat a plecat la Moscova

Fostul ministru moldovean al Apărării, Valeriu Pasat a plecat la Moscova chiar în ziua care a fost eliberat din închisoare, contrar declaraţiilor sale anterioare în care susţinea că nu va părăsi Republica Moldova atât de curând, relatează BASA-press.

Ambasada americană la Roma avertizează cetăţenii cu privire la gunoaiele din Neapole – Reuters

Ambasada Statelor Unite la Roma a avertizat cetăţenii americani că riscă să se îmbolnăvească în regiunea Campania din sudul Italiei din cauza mormanelor de gunoi depozitate pe străzile oraşelor, relatează Reuters.

Ambasada Bulgariei la Abuja confirmă răpirea unui cetăţean bulgar în Nigeria

Ambasada Bulgariei din Nigeria a confirmat luni că un cetăţean bulgar a fost răpit într-un incident petrecut în regiunea Calabar, dar a refuzat să dezvăluie identitatea acestuia, relatează site-ul Novinite.com.

BBC susţine că unul dintre bărbaţii răpiţi în Nigeria ar putea fi român

Unul dintre bărbaţii răpiţi în noaptea de duminică spre luni în Nigeria ar putea fi român, şi nu bulgar, relatează BBC News Online.

UPDATE: Patru bărbaţi, condamnaţi pentru atentatele eşuate de la 21 iulie 2005 – Reuters

Patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru complot în cazul atentatelor eşuate din iulie 2005 asupra reţelei londoneze de transport în comun, care urmărea o reeditare a atacurilor sinucigaşe de la 7 iulie, soldate cu moartea a 52 de persoane, a anunţat presa britanică, citată de Reuters.

Amnesty cere judecarea poliţiştilor români acuzaţi de uciderea a doi etnici albanezi în Kosovo

Organizaţia Amnesty International cere comunităţii internaţionale să îi aducă în faţa justiţiei pe membrii contingentului românesc din Kosovo acuzaţi de uciderea cu gloanţe de cauciuc a doi etnici albanezi în cursul protestelor desfăşurate în februarie la Priştina, informează un comunicat oficial.

AIEA a aprobat o nouă misiune de monitorizare a angajamentelor asumate de Phenian – Reuters

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a autorizat, luni, detaşarea echipelor de inspectori în Coreea de Nord pentru a verifica dacă regimul de la Phenian şi-a respectat angajamentul privind suspendarea programului său nuclear, au declarat o serie de diplomaţi, citaţi de Reuters.

Aproximativ 140.000 de militari turci, staţionaţi la frontiera cu Irakul, susţine Bagdadul – Reuters

Armata turcă a mobilizat 140.000 de militari de-a lungul frontierei cu Irakul, a anunţat, luni, ministrul irakian de Externe, Hoshiyar Zebari, citat de Reuters.

UE şi Israelul avertizează Marocul asupra iminenţei unor atacuri teroriste – Reuters

Uniunea Europeană a avertizat autorităţile de la Rabat asupra probabilităţii ridicate de comitere a unor atentate în Maroc, cerând şi instituirea de măsuri sporite de securitate la ambasadele occidentale şi în zonele frecventate de turişti, a relatat, luni, un cotidian marocan, citat de Reuters.

Motivul demisiei lui Igor Ivanov ar putea fi candidatura pentru preşedinţia Rusiei

Demisia lui Igor Ivanov de la conducerea Consiliului rus de Securitate ar putea avea legătură cu posibilitatea de a-i succeda în funcţie preşedintelui Vladimir Putin, al cărui mandat expiră în 2008, comentează cotidianul Novie Izvestia, citat de pagina electronică a RIA Novosti.

Frank-Walter Steinmeier: Germania ar trebui să îşi consolideze rolul în Afganistan – Reuters

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că Germania ar trebui să îşi consolideze misiunea de instruire din Afganistan, deşi o serie de politicieni din cadrul formaţiunii sale social-democrate de centru-stânga vor retragerea trupelor, relatează Reuters.

Fostul ministru moldovean al Apărării a fost eliberat

Fostul ministru moldovean al Apărării, Valeriu Pasat, a fost eliberat, luni, după doi ani de detenţie, chiar în sala de judecată, după ce Curtea de Apel a calificat drept ilegală arestarea sa şi hotărârea aplicată acestuia de instanţele anterioare, informează BASA-press.

Igor Ivanov a demisionat din fruntea Consiliului de Securitate rus – Reuters

Igor Ivanov şi-a dat demisia din funcţia de secretar al Consiliului rus de Securitate, organism prezidat de preşedintele Vladimir Putin, care coordonează politica de securitate naţională, a anunţat luni agenţia Interfax, citată de Reuters.

Verdictul în procesul asistentelor bulgare din Libia, aşteptat miercuri – AFP

Instanţa supremă din Libia urmează să pronunţe, miercuri, verdictul în procesul în apel al cadrelor medicale bulgare condamnate la moarte pentru infectare deliberată cu HIV a câtorva sute de copii libieni, transmite AFP.

Apeluri la retragerea din Irak şi critici la adresa Guvernului de la Bagdad, în presa americană – AFP

Influentul cotidian american The New York Times a pledat, duminică, pentru o retragere cât mai rapidă a militarilor americani din Irak, explicând într-un editorial că tentativa preşedintelui George W. Bush de a stabiliza această ţară este o "cauză pierdută", transmite AFP.

Patru importanţi consilieri ai mollahului Omar, arestaţi de forţele pakistaneze – BBC

Surse din servciile de informaţii afgane au declaratcă patru consilieri importanţi ai liderului taliban, molahului Omar, au fost arestaţi în urma unor operaţiuni ale forţelor de securitate pakistaneze, relatează BBC News Online.

Dovezile că al-Qaida foloseşte Iranul pentru operaţiuni internaţionale sunt din ce în ce mai clare

Dovezile că reţeaua teroristă al-Qaida utilizează teritoriul Iranului ca bază pentru operaţiuni teroriste internaţionale, în principal împotriva Irakului, sunt din ce în ce mai clare, susţin oficiali occidentali citaţi de Financial Times în ediţia electronică.

Garry Kasparov cere unirea opoziţiei pentru înlăturarea regimului Vladimir Putin – AFP

Garry Kasparov, liderul mişcării Cealaltă Rusie, a cerut, duminică, opoziţiei ruse să îşi unească forţele pentru a înlătura de la putere, cu prilejul prezidenţialelor din martie 2008, regimul creat de preşedintele Vladimir Putin, relatează AFP.

1.000 de militari şi civili SUA vor sosi la baza Kogălniceanu, la sfârşitul lui iulie

Circa 1.000 de militari şi civili de la bazele SUA din Baumholder, Germania, şi Vicenza, Italia, vor sosi în iulie, la baza Mihail Kogălniceanu din Constanţa pentru a participa la un exerciţiu care va dura două luni, informează Stars and Stripes în ediţia electronică de duminică.

Veteranii gherilelor din Kosovo ameninţă cu atacuri armate pentru independenţa provinciei – Reuters

Veteranii mişcării de gherilă din Kosovo au anunţat că sunt pregătiţi să pună mâna pe arme din nou dacă disensiunile dintre Occident şi Rusia vor continua să blocheze independenţa provinciei separatiste, relatează Reuters.

Serghei Ivanov: SUA vor construirea „unui nou Zid al Berlinului” – AFP

Prim-vicepremierul rus Serghei Ivanov a acuzat, duminică, Statele Unite că vor construirea "unui nou Zid al Berlinului" prin planurile lor de instalare în Europa a elementelor unui scut antirachetă, relatează AFP.

Islamiştii din Moscheea Roşie ar fi subordonaţi unor militanţi apropiaţi al-Qaida (surse) – AFP

Islamiştii regrupaţi în Moscheea Roşie de la Islamabad ar fi subordonaţi unor militanţi apropiaţi reţelei teroriste al-Qaida, au declarat duminică, surse din serviciile de securitate, în cea de-a şasea zi a confruntărilor violente, marcată de moartea unui colonel, relatează AFP.

Suspecţii arestaţi în legătură cu atentatele eşuate din M. Britanie rămân în detenţie – AFP

Perioada de arest preventiv a fost prelungită cu o săptămână pentru cinci dintre suspecţii arestaţi în legătură cu atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow, a anunţat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al Scotland Yard, citat de AFP.

Cel puţin 105 morţi în urma unui atentat produs într-un sat din Irak – AFP

Cel puţin 105 persoane au murit iar alte 250 au fost rănite, sâmbătă, în urma unui atac sinucigaş comis la Emerli, un sat situat la 130 de kilometri de Kirkuk, potrivit unui bilanţ furnizat de autorităţile locale şi serviciile medicale, relatează AFP.