Știri externe

Cei cinci iranieni arestaţi de SUA în Irak vor putea fi vizitaţi de familiile lor – oficial

Membrii familiilor celor cinci iranieni deţinuţi în ianuarie de forţele americane în nordul Irakului le vor putea efectua vizite acestora, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al armatei americane, citat de Reuters.

Iranul riscă noi sancţiuni în iunie dacă nu suspendă operaţiunile de îmbogăţire a uraniului – SUA

Iranul riscă fie supus unor sancţiuni mai dure în luna iunie dacă va continua să sfideze cererile ONU de suspendare a procesul de îmbogăţire a uraniului, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt, citat de Reuters.

Nicolas Sarkozy a fost preferat de 69,6 la sută dintre francezii care au votat în România

Majoritatea cetăţenilor francezi din străinătate au votat duminică pentru Nicolas Sarkozy, candidatul forţelor de dreapta la preşedinţia Franţei fiind ales de 69,6 dintre francezii care şi-au exprimat votul în România şi de 70 la sută dintre cei aflaţi în Polonia, relatează AFP.

Un consilier municipal din Sofia a murit la serviciu

Un membru al Consiliului Municipal din Sofia, Evtim Evtimov, a murit, miercuri, în timp ce se afla la serviciu, informează site-ul Novinite.com.

MJ susţine că protestul procurorilor este nejustificat, în cazul Ţuluş avizul CSM fiind decisiv

Ministerul Justiţiei (MJ) apreciază că reacţia procurorilor din serviciile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) este o "comandă politică", solicitând tuturor procurorilor să nu se implice "în acţiuni politicianiste care afectează grav lupta împotriva corupţiei".

Patru etnici albanezi, printre musulmanii acuzaţi de plănuirea unui atac asupra unei baze americane

Patru etnici albanezi se află printre cei şase musulmani acuzaţi de plănuirea unui atac la o bază americană regională, oficialii americani subliniind modul în care grupările islamiste utilizează regiunea balcanică pentru a recruta şi finanţa terorismul, relatează Washington Times, în ediţia online.

Grupul palestinian Armata Islamului revendică răpirea ziaristului BBC Alan Johnston

Grupul extremist palestinian Armata Islamului a revendicat, într-o întregistrare audio, răpirea jurnalistului BBC Alan Johnston, cerând autorităţilor britanice eliberarea islamistului Abu Qatada, relataeză AFP.