Pakistan: Cel puţin 58 de morţi şi 120 de răniţi, în urma unui accident feroviar

Publicat: 19 12. 2007, 12:24
Actualizat: 05 11. 2012, 16:19

Trenul, care făcea legătura între oraşele Karachi şi Lahore, a deraiat în dreptul unei zone agricole, în apropierea oraşului Mehrabpur, potrivit oficialilor.

Un oficial de rang înalt al companiei de căi ferate a exclus posibilitatea unui sabotaj, susţinând că o şină defectă a provocat incidentul.

Echipele de salvare au încercat să ajungă la persoanele care încă se aflau în vagoanele trenului deraiat, oficialii precizând că bilanţul morţilor şi răniţilor ar putea creşte.

Un alt oficial al sistemului de căi ferate a declarat că 14 dintre cele 18 vagoane au deraiat de pe şine, iar patru dintre ele sunt complet distruse.

"Potrivit ultimelor informaţii, sunt 58 de cadavre şi 122 de răniţi. Patruzeci dintre ei sunt în stare critică", a declarat Anwar Kazmi, un oficial al serviciului de ambulanţă.

Alţi oficiali în schimb, au oferit un alt bilanţ, cu un număr mai mic de morţi.

"Îndepărtăm resturile de tren, încă sunt prinse în epavă persoane rănite şi decedate", a spus un oficial de rang înalt, Mohammad Amin Khan.

Trenul a deraiat la ora locală 02.30 (23.30 ora României), în timp ce mulţi dintre pasageri se îndreptau spre oraşele de origine pentru a celebra vineri sărbătoarea musulmană Aid al-Adha.

Un călător susţine că a auzit un sunet asurzitor cu puţin înaintea incidentului.

Victimele au cerut ajutorul localnicilor din zona unde s-a produs incidentul. "Iniţial nu au existat echipe de salvare private sau din partea Guvernului. Am acţionat singuri", povesteşte un localnic, Mohammad Jamal.