Ambasadorul pakistanez la Washington, Husain Haqqani, le-a cerut americanilor să sprijine aceşti refugiaţi trimiţând donaţii de cinci dolari prin SMS şi şi-a exprimat speranţa că posturile de televiziune vor difuza apelul său.
Aceste fonduri vor ajuta la furnizarea, prin intermediul ONU, de hrană, haine şi medicamente acestor civili strămutaţi.
"Fiecare american poate contribui cu o mică sumă la acest ajutor pentru persoanele strămutate", a subliniat Nadeem Kiani, purtător de cuvânt al ambasadei.
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a anunţat marţi un ajutor de urgenţă de 110 milioane de dolari pentru Pakistan şi a precizat că angajaţi ai Departamentului de Stat au contribuit deja prin SMS.
Naţiunile Unite şi organizaţiile neguvernamentale au evaluat vineri la peste 500 de milioane de dolari nevoile până la sfârşitul lui 2009 pentru a ajuta aceşti civili.
Peste 88 de milioane de dolari au fost deja acordate şi organizaţiile umanitare fac apel la comunitatea internaţională să finanţeze de urgenţă restul de 454 de milioane de dolari.