Pakistanul reţine 2.000 de susţinători ai fostului premier Nawaz Sharif

Autorităţile pakistaneze au reţinut mai mult de 2.000 de susţinători ai fostului premier Nawaz Sharif, în ajunul revenirii acestuia în ţară, unde intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale împotriva actualului şef al statului, Pervez Musharraf, relatează Reuters.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Pakistanul reţine 2.000 de susţinători ai fostului premier Nawaz Sharif

Pakistanul reţine 2.000 de susţinători ai fostului premier Nawaz Sharif

Sharif, înlăturat de la putere de Musharraf în 1999, a declarat că este decis să revină în ţară luni, punând astfel capăt exilului în pofida apelurilor de a rămâne în afara ţării.

"Felul în care a acţionat guvernul a demonstrat punctul nostru de vedere, conform căruia în mandatul lui Musharraf nu există democraţie", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Sharif, Ahsan Iqbal.

El a adăugat că autorităţile au reţinut mai mult de 2.000 de activişti ai partidului lui Sharif în provincia Punjab. "Din punct de vedere politic, sunt foarte speriaţi de o posibilă manifestare de popularitate la sosirea lui", a precizat Iqbal. Poliţia locală susţine însă că a reţinut numai 250 de persoane "turbulente".

Revenirea lui Sharif în ţară reprezintă o provocare serioasă pentru Musharraf, a cărui popularitate este în scădere după încercarea din martie de a-l demite pe preşedintele Curţii Supreme. Guvernul a încercat să blocheze revenirea lui Sharif, într-un moment în care actualul lider pakistanez încearcă să îşi asigure sprijin pentru un nou mandat la conducerea ţării, în perioada 15 septembrie - 15 octombrie, când se vor desfăşura voturi în adunările provinciale şi naţionale.

Alegerile generale sunt programate să aibă loc la sfârşitul anului.

Sharif a plecat în Arabia Saudită în 2000, în baza unui acord anunţat de Guvern, conform căruia acesta urma să rămână în exil timp de zece ani. În schimbul acestui angajament, noile autorităţi de la Islamabad au acceptat să nu îl condamne la închisoare pe viaţă pentru acuzaţii de corupţie.

Pakistanul susţine că familia regală saudită şi fostul lider libanez Rafic Hariri au garantat acordul. Sharif a declarat însă sâmbătă că a înţeles că acordul se referea la o perioadă de exil de numai cinci ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici