Reporterul CNN Richard Quest a realizat un reportaj despre Palatul din Kremlin, locul în care ţarii Rusiei erau încoronaţi, dar şi locul unde Vladimir Putin a fost învestit în funcţia de preşedinte.
„Nu era nimic aici. Era doar locul în care era convocat Consiliul Suprem al sovieticilor”, a declarat Tatiana Kameneva, arhitectul-şef al restaurărilor. Lucrările au început în 1994, la ordinul preşedintelui de atunci, Boris Elţîn. Timp de patru ani, Tatiana Kameneva şi echipa ei au reconstuit pereţii şi au restaurat vulturul cu două capete, simbolul Rusiei.
În total au fost folosite 19 kilograme de aur pentru restaurarea unei singure încăperi din Palat.
„Ca arhitect restaurator, am fost mereu convinsă că trebuie să păstrez autenticitatea. Întreaga noastră istorie este legată de aceste locuri”, spune Tatiana Kameneva.
Vladimir Putin a fost învestit, luni, pentru un al treilea mandat prezidenţial, după o mişcare de contestare fără precedent de la sosirea sa la putere în 1999 şi o opoziţie care se teme de înăsprirea regimului.